ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Festivalul Narciselor de la Vad, pe 15 mai

Publicat: miercuri, 11 Mai 2022 , ora 16.13
Sursa foto: pixabay.com
Sursa foto: pixabay.com

După doi ani în care Festivalul Narciselor nu s-a putut organiza din cauza pandemiei, duminică, începând cu ora 13.00, poiana de la Vad o să fie deschisă pentru public.

Acolo o să fie organizat și un spectacol folcloric, doar cu artiști din țara Făgărașului.

Anul acesta, din cauza lipsei ploilor, narcisele au avut nevoie de mai multă îngrijire.

”Sunteți invitați să puteți vedea narcisele. Cu siguranță anul acesta vor fi numai îmbobocite, am vrut să fac un pic mai devreme festivalul pentru a le prinde îmbobocite și a nu le prinde deschise, sau trecute și din punct de vedere al protecției lor, pentru a nu fi tentante și să fie rupte, deși nu am avut mari probleme în edițiile trecute cu acest fenomen, oamenii au fost destul de înțelegători, dar ca măsură de precauție. Suferim și noi din cauza lipsei de apă, narcisa este o plantă iubitoare de apă, de obicei acolo era practic mocirlă când mergeam să le vedem în trecut, acum este un teren uscat, tare, dar facem tot ce putem pentru a le menține în viață”, a precizat primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin.

Festivalul Narciselor se organizează anual, în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar participarea este gratuită.

La Vad sunt, în total, 398 de hectare pe care cresc narcise și declarate arii protejate, însă doar șapte hectare se află în proprietatea comunei.

Ruxandra Stoica