ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
9.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, achitat definitiv în dosarul „Skoda”

Publicat: marți, 27 Aprilie 2021 , ora 18.17
Sursa foto arhivă / Primăria Brașov
Sursa foto arhivă / Primăria Brașov

Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, a fost achitat definitiv în dosarul „Skoda”, decizia fiind dată de Curtea de Apel Ploiești. Achitat definitiv a fost și fostul director al RATBV, Cristian Radu, care, în primă instanță, fusese condamnat la 2 ani, închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Judecătorii Curții de Apel Ploiești i-au achitat definitiv pe fostul primar Geoge Scripcaru și fostul director general Radu Cristian, de la RATBV SA, în „Dosarul Skoda”. Instanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție – D.N.A.- Serviciul Teritorial Brașov, apelantul inculpat Scripcaru George și de apelanta parte civilă S.C. RAT Brașov S.A. împotriva sentinței penale din data de 1 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov.

De asemenea, instanța l-a achitat pe inculpatul Radu Cristian pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dar a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de RAT Brașov S.A împotriva lui Radu Cristian.

Totodată, judecătorii au decis menținerea măsurii asiguratorii a popririi conturilor lui George Scripcaru, deschise la ING Bank și Banca Comercială Carpatica S.A., măsura instituită prin ordonanța din data de 26 septembrie 2016, precum și celei de poporire a sumei de peste 8700 de lei, consemnată la CEC Bank Sucursala Brașov, de către apelantul inculpat Radu Cristian. Totuși, acesta nu mai este obligat la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În schimb, fostul primar și RATBV SA au de plătit câte 1.000 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În dosarul „Skoda”, procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe George Scripcaru pentru că „în perioada 2007-2015, primarul George Scripcaru și-ar fi exercitat influența asupra directorului RAT Brașov pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb, care au fost puse, ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov”.

Adina Chirvasă