ACUM:
8.00
Radiojurnal

Știri din Brașov Înapoi

Grădinițele vor primi copii în vacanța școlară. Unele chiar până în prag de Paște

Publicat: marți, 6 Aprilie 2021 , ora 9.45
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Grădinițele din municipiu și județ vor avea activități cu prezență fizică, în vacanța școlară prelungită, dintre Paștele Catolic și cel Ortodox.


Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Brașov, în județ, majoritatea unităților de învățământ preșcolar continuă activitățile până în săptămâna 19-23 aprilie. Excepție fac grădinițele care au fost închise după ce au fost depistate cazuri cu Covid.


Și în săptămâna 26-29 aprilie, vor fi 37 de unități deschise, din cele 64, în tot județul.


Reamintim că, potrivit noilor prevederi, în perioada vacanțelor, în unitățile de învățământ cu nivel preșcolar se pot organiza activități educative cu copiii, cu prezență fizică, cu avizul Direcției de Sănătate Publică, aviz care a fost dat, la Brașov.


De asemenea, trebuie respectate regulile de protecție sanitară și unitățile pot funcționa până când localitatea în care sunt este carantinată, din cauza Covid. Sau, dacă sunt depistate infecții cu SARS-COV 2, în rândul angajaților sau copiilor.

Adina Chirvasă