Știri din Brașov Înapoi
Mai multe rețele de apă și canalizare din județul Brașov vor fi reabilitate


Mai
multe rețele de apă și canalizare din județul Brașov vor fi
reabilitate.
Asta
prin intermediul Proiectului Regional de Dezvoltare a infrastructurii
de apă și apă uzată în județul Brașov, finanțat în cadrul
Programului Operațional de Infrastructură Mare.
Pe
lângă municipiul Brașov, vor mai beneficia de investiții
localitățile Săcele, Codlea, Sânpetru, Prejmer, Hărman,
Feldioara, Ghimbav, Rupea și Hoghiz.
"E
un proiect propus a se desfășura pe 2 etape de finanțare, din
bugetul Comisiei Europene. O parte din cheltuielile pe proiect vor fi
finanțate pe perioada de programare 2014 – 2023, adică pe ceea ce
se numește POIM. Restul de proiect este propus a fi finanțat pe
perioada de programare 2021 – 2027. Pentru
moment, avem asigurată doar cota de finanțare aferentă prime
etape. Această cotă se ridică undeva la 44 de
milioane de euro", a precizat Doru Șopterean, manager proiect
Compania Apa Brașov.
Proiectul
cuprinde, printre altele, investiții
precum extinderea și reabilitarea rețelei
de distribuiție a apei și de canalizare, construirea de noi
rezervoare sau stații de pompare a apei potabile, construirea a 63
de stații de pompare a apei uzate și realizarea unei instalații de
uscare termică a nămolului.