Știri din Brașov Înapoi
Maialul Râșnovean revine în weekendul 20-22 mai


După doi ani
de pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Maialul
Râșnovean se întoarce și se va organiza între 20 și 22 mai, în
tradiționala locație, Promenada Sissi.
Festivalul
va debuta vineri după-amiaza, cu muzică de promenadă.
Vor
fi 3 zile de distracție, cu invitați de marcă, evenimente inedite
pentru cei mici și multă muzică populară și folk.
“Cei
de la clubul Oaki îi vor distra pe micuți, după care vom începe
recitalurile conform programului. Vom avea ansambluri de dansuri de
muzică populară atât din Râșnov, cât și din localitățile din
împrejur. Și aici mă refer în special la Codlea. Vom avea
tradiționalul recital al fanfarei de la Codlea. Și bineînțeles,
ca invitați surpriză, dacă putem spune așa, îi avem pe
interpreții Traian și Valeria Ilea, care ne vor încânta, sâmbătă,
cu un recital de zile mari”, a precizat purtătorul de cuvânt al
Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu.
Georgiana Pătrunjel,
Ioana Bozga, Cătălin Lăcătuș, Elise Corboș, Claudiu Benga,
Karina și trupa Calendar se numără printre cei care vor întreține
atmosfera la Maialul Râșnovean.