ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

„Muzeele vin la școală”, la Brașov

Publicat: luni, 25 Septembrie 2023 , ora 13.45
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM
La Brașov, „Muzeele vin la școală” pentru promovarea patrimoniului cultural local.

Zece specialiști din trei muzee brașovene desfășoară activități de educație culturală în cinci școli din municipiu, iar elevii vor fi implicați direct în acest proiect, după cum a precizat Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureșenilor:

„Începând de astăzi, avem și această expoziție foto-documentară cu cele 10 teme propuse elevilor din școală. Alături de noi se află și părintele Sebastian Pîrvu, directorul Primei Școli Românești. Noi vom face primele două ateliere. Rămâne ca în următoarele zile, în fiecare zi, de marți până vineri, câte doi specialiști din muzee vin în școală și derulează efectiv la clasă ateliere educaționale”.

Atelierele sunt destinate elevilor din ciclul gimnazial.

„Copiii care sunt în grupul țintă sunt cei de la gimnaziu, și anume clasele a V-a până la a VIII-a. O parte dintre ele, că avem cinci clase pe nivel - de la secția română și secția germană – și, în total, cred că o să fie vreo 300 de copii angrenați în acest proiect”, a spus directorul Școlii Nr. 12, Delia Wusinczky.

La prima acțiune, care s-a derulat la Școala Gimnazială Nr. 12, unul dintre ateliere a fost organizat de Muzeul „Prima Școală Românească”.

„În cadrul proiectului finanțat de către Primăria Brașov, eu ma ocup de atelierul în care Muzeul Prima Școală Românească vine în întâmpinarea elevilor, arătându-le începutul scrisului, scrisului de mână și începutul tiparului. La atelier, copiii vor tipări câteva lucruri folosind în mare tehnica de tipărire folosită de diaconul Coresi la Brașov, în secolul XVI”, a explicat directorul Muzeului „Prima Școală Românească”, preotul Sebastian Pîrvu.

După Școala Nr. 12, proiectul va mai ajunge la Școala Gimnazială nr. 1 Brașov, Școala Gimnazială nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif” Brașov, Școala Gimnazială nr. 13 Brașov și Școala Gimnazială nr. 25 Brașov.

Proiectul „Muzeele vin la școală” are ca obiectiv final creșterea gradului de conștientizare și apreciere a patrimoniului cultural local, prin implicarea directă a elevilor în activități educative și interactive.

În plus, prin implicarea muzeelor în procesul educativ, proiectul își propune să promoveze patrimoniul cultural local într-un mod accesibil și inovator pentru elevi.

Sorin Țîrcă