ACUM:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Urmează:
20.00
Radiojurnal
Apoi:
20.10
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Știri sportive Înapoi

Olimpia CSU Brașov / Agronomia București - în prima fază a Cupei României, în acest weekend

Publicat: miercuri, 22 Septembrie 2021 , ora 16.58
Sezonul 2021-2022 din Liga Națională de Baschet Feminin începe în acest weekend cu prima fază a Cupei României.


Olimpia CSU Brașov va întâlni în prima fază a competiției Agronomia București în dublă manșă. Primul joc are loc pe terenul bucureștencelor sâmbătă la ora 20.00 în timp ce returul este programat miercurea viitoare la Brașov.


Și în acest an brașovencele formează o echipă foarte tânără cu o singură jucătoare de peste 25 de ani în lot, experimentata Biljana Pesovic.


Au sosit în această vară la Brașov și două straniere pe poziții deficitare în lotul pregătit de Dan Calancea. Maria Delgado evoluează pe poziția 1 și este născută în Columbia în timp ce Jordan Hawkins este un centru american cu experiență în campionatele din România, Serbia și Grecia.


Sub comanda lui Dan Calancea a revenit din această toamnă și brașoveanca Kati Armanu. Se mai găsesc în lot și în acest an tinere jucătoare crescute sub Tâmpa deja componente ale loturilor naționale precum Alexia Frîncu sau Ioana David.


Campionatul se desfășoară în sistem fiecare cu fiecare dar startul va fi unul festiv. Acesta va avea loc într-o singură locație, la Tg. Mureș, în weekendul 2-3 octombrie.


În prima etapă Olimpia CSU Brașov întâlnește FCC Baschet Arad.

Adrian Susanu