ACUM:
18.00
Sens unic (continuare)
Urmează:
19.00
Radiojurnal Radio România
Apoi:
19.15
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale

Știri sportive Înapoi

Performanță de excepție pentru micuții hocheiști de la Corona Brașov

Publicat: marți, 7 Iunie 2022 , ora 9.36
Sursa foto: Facebook / Ice Hockey - Asociatie Sportiva
Sursa foto: Facebook / Ice Hockey - Asociatie Sportiva

Performanță de excepție pentru micuții hocheiști de la Corona Brașov. Grupa sub 8 ani a clubului brașovean, sub coordonarea antrenoarei Ana Voicu, a câștigat turneul internațional Scooby Ice, desfășurat în Franța, la Dunkerque.

După un parcurs excelent în primele două zile în cadrul celor 10 meciuri din grupă, brașovenii s-au calificat în semifinale.

Deși au fost conduși cu 3 la 0, tinerii brașoveni au revenit spectaculos și s-au impus cu 6 la 3 în fața uneia din favorite.

În finala turneului, brașovenii au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a cucerii medaliile de aur în fața cehilor de la Krumlov, după 4 la 4 în timp regulamentar.

Antrenoarea Ana Voicu a avut la dispoziție un lot format din portarii Barbu David, Butucel Sonia și jucătorii Manoiu Tudor, Korodi Filip, Moise Tudor, Brutaru Marc, Danila David, Butucel Sophie, Platica Iris, Braic Andrei, Danciu Vlad și  Danciu Radu.

La 23 de ani, Ana Voicu este antrenor în cadrul clubului brașovean din 2018, după experiențe în Canada și Finlanda ca și jucătoare. Este de asemenea o sportivă în activitate și componentă a echipei naționale de senioare a României.

Sursa foto: Facebook / Ice Hockey - Asociatie Sportiva 

Adrian Susanu