ACUM:
20.00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)
Urmează:
21.00
Pop Star
Apoi:
23.00
Transilvania by night

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Primăria vrea să cumpere clădiri în oraș de 17,5 milioane lei

Publicat: luni, 12 Februarie 2024 , ora 17.16
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Fostul sediu al Radio Brașov, de pe strada Olteț, o pensiune la ieșirea din municipiu sau un alt imobil din zona Liceului Sanitar. Sunt doar câteva dintre cele pe care municipalitatea vrea să le cumpere pentru a fi folosite în scop educațional sau social, conform proiectului de buget pe anul 2024.

Suma propusă pentru achiziția a 6 imobile este de 17,5 milioane lei, deși, potrivit referatelor, suma ajunge la peste 22 de milioane lei.

Dintre cele 6 imobile, doar pentru două există o hotărâre de consiliu local pentru cumpărare, respectiv pe strada Constantin Lacea și pe Panselelor, iar suma pentru acestea se ridică la 12 milioane lei.

Celelalte patru nu au HCL-uri, ba mai mult, clădirea Radio Brașov nu are nici măcar raport de evaluare.

Consilierii locali au propus un amendament prin care să fie alocați bani doar pentru cele 2 clădiri care au primit aprobarea Consiliului Local, iar pentru restul de achiziții să fie făcute rectificări.

Amendamentul încă nu a fost supus la vot, ședința fiind în plină desfășurare.

Adina Chirvasă