Știri din actualitate Înapoi
Românii sărbătoresc astăzi Unirea Principatelor Române


În
fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea
Principatelor Române din anul 1859, act istoric realizat sub
conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un demers de voință
politică al celor două principate românești, Moldova și Țara
Românească, prima etapă, dar extrem de importantă, în crearea
statului unitar român modern.
Unirea
celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când
s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească,
în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
A
urmat apoi Războiului Crimeii și
Convenția de la Paris, încheiată la 7/19
august, care s-a referit și la problematica românească.
Pe
baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației
puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de
către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu
participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel
Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcționaseră cele
două țări române până atunci.
A
urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea
alegerilor pentru domnitor.
La
5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de
deputați l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza,
șeful partidei unioniștilor moldoveni. În Țara Românească, în
ședința din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus
candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în
unanimitate, stârnind mânia Porții Otomane și a Austriei, care au
considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris,
însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele
două Principate să fie persoane distincte.
Astfel,
Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a
fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.
În
anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru
Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând astfel
unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866,
unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol
de Hohenzollern-Sigmaringen.
Constituția
adoptată la 1 iulie 1866, consfințește denumirea oficială,
România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a
Transilvaniei cu România.
Ceremonii
militare și religioase vor fi organizate de Ministerul Apărării
Naționale, împreună cu autoritățile centrale și locale, în
toate garnizoanele unde au fost ridicate monumente dedicate Unirii
Principatelor Române.
La Brașov, evenimentul va
fi marcat printr-un ceremonial militar, în Piața Unirii, din Șchei
Brașovului, începând cu ora 11.00.
Tot
astăzi, brașovenii sunt invitați la o
horă a unirii la Lacul Noua, iar un restaurant promite câte o bere
gratis pentru fiecare participant.
Citește mai multe, aici: DOCUMENTAR: 164 de ani de la Unirea Principatelor Române
Sursa foto: rador.ro