ACUM:
13.03
Top 30 Brașov FM
Urmează:
14.00
Top 30 Brașov FM (continuare)
Apoi:
15.00
Buletin de știri

Știri din actualitate Înapoi

Se cer penalizări pentru ANAF în caz de neplata sau nerambursarea la termenul de scadență a creanțelor fiscale!

Publicat: luni, 21 Noiembrie 2022 , ora 15.51
Sursa foto: arhivă / romaniaregional.ro
Sursa foto: arhivă / romaniaregional.ro

ANAF ar putea fi obligată să plătească dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata sau nerambursarea la termenul de scadență a creanțelor fiscale față de contribuabili.

Așa prevede o inițiativă legislativă depusă la Senat de grupul parlamentar PSD.

Totodată, proiectul de lege ar trebui să corecteze și practica prin care cetățenilor, în cazul instituirii unei popriri, le sunt blocate toate conturile bancare și nu își pot accesa banii.

Anunțul a fost făcut de unul dintre semnatarii proiectului, deputatul de Brașov Ana Loredana Predescu:

“Este o inițiativă menită să regleze puțin discrepanțele acestea funcționale dintre ANAF, ca autoritate a statului român, și cetățean, pentru că, dacă statul român vrea rigurozitate din partea cetățenilor, când vine vorba de plăți și impozite, cred că onest ar fi ca și statul român să manifeste aceeași rigurozitate față de cetățenii săi”.

Dar ANAF nu este singura instituție care pune în dificultate activitatea mediului de afaceri.

Sunt câteva instituții care îngreunează cumva activitatea sau circuitul banilor pentru companiile din țară. ANAF-ul este una dintre ele. La rambursarea banilor ceruți … durează destul de mult. Am înțeles că se ajunge și la un termen de 4 luni de zile. Mai sunt 2 instituții… spre exemplu, la concediile medicale durează mult mai mult de 2 luni, cam 6 luni de zile până primesc banii înapoi contribuabilii, după ce au plătit concediile de odihnă. Este vorba de CAS și Ministerul Fondurilor Europene de la care sunt accesate fondurile europene și care plătesc datoriile către stat, pentru angajați. La fel, durează foarte mult”, a explicat președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Silviu Costea.

Aceste măsuri, dacă vor fi adoptate, ar fi o intrare în normalitate pe piața fiscală, sunt de părere mulți dintre reprezentanții mediului de afaceri.

În momentul în care dreptul cetățeanului este condiționat de resursele pe care acesta le-ar avea pentru a-și recupera dobânzile și penalitățile, pe care până la urmă statul le datorează, sau este condiționat și de cunoștințele pe care le are pentru a putea face aceste recuperări, practic, nota de plată a statului de până acum era întotdeauna mai mică decât ar fi trebuit să fie, pentru că noi, contribuabili, renunțam la a face aceste demersuri, bazându-ne fie pe faptul că există un cost al recuperării banilor de la stat și pe niște termene, care de cele mai multe ori nu sunt rezonabile”, a spus Mădălina Duicu, expert contabil și auditor brașovean.

Expertul contabil consideră binevenită și măsura care prevede ca taxele către stat, neplătite la timp de către contribuabili, potrivit calculelor ANAF, să fie retrase din conturi fără ca acestea să fie blocate.

Camelia Vlad