ACUM:
19.00
Radiojurnal Radio România
Urmează:
19.15
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Apoi:
20.00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Sfaturi de la salvamontiști pentru pasionații de off-road

Publicat: marți, 21 Iunie 2022 , ora 16.13
Sursa foto: pixabay.com
Sursa foto: pixabay.com

Off-road-ul este un sport practicat de tot mai mulți români, dar nu întotdeauna într-un cadru organizat, din păcate, ceea ce poate dăuna mediului înconjurător.

Pentru cei cu spirit de aventură pe patru roți, salvamontiștii au câteva sfaturi.

Există persoane care doresc să practice off-road-ul, dar, din păcate, nu se informează înainte de starea vremii, nu studiază hărțile, nu au mașinile pregătite cum ar trebui și, din păcate, se întâmplă incidente - derapează, rămân împotmoliți - incidente care uneori se soldează cu victime. E foarte bine ca persoanele care doresc să practice acest sport, așa cum am spus, să studieze hărțile, să nu intre în parcurile naționale, să protejeze natura și, mai ales, să protejeze ariile naturale în care nu este voie să intri cu autovehicule. Nu mă refer neapărat la mașini, mă refer și la ATV-uri, la UTV-uri, la motociclete, deoarece sunt zone unde acest lucru este interzis și ar fi foarte bine să respectăm acest lucru”, a precizat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu.

Reprezentantul Salvamont Brașov a adăugat că off-road-ul se poate practica în multe zone din județul Brașov, precum drumurile forestiere deschise, dar cu atenție sporită pentru natură. O altă recomandare ar fi ca pe un traseu să se plece în echipă.

Camelia Vlad