ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Spital de campanie și comunitate păzită de armată, la Săcele

Publicat: vineri, 3 Aprilie 2020 , ora 17.45
Sursa foto Facebook
Sursa foto Facebook

În eventualitatea unui val de infectări cu COVID-19, Spitalul Municipal Săcele a luat măsura de a amenaja un spital de campanie în Săcele, în Sala de Sport a Liceului "George Moroianu".


Spitalul municipal nu dispune de un număr mare de paturi, iar circuitele medicale existente sunt compatibile desfășurării unei activități medicale pentru patologii non-infecțioase, potrivit primarului Virgil Popa:


"Ne gândim la ce e mai rău. Luăm în calcul și varianta ce se poate întâmpla, având în vedere că avem și o comunitate mare de rromi în cartierul Gârcini. Am luat această decizie în Comitetul Local de Situații de Urgență, împreună cu conducerea spitalului, pentru că la spitalul de la Săcele nu cred că putem interna într-o stare de avarie pacienții infectați cu COVID-19 pentru că, la ora actuală, spitalul e plin de pacienții bolnavi cronici".


Primarul săcelean susține că Sala de Sport dispune de circuite medicale adecvate desfășurării unei spitalizări de campanie, fiind astfel create în primă fază 50 de paturi care pot deservi potențiali pacienți, iar ulterior se vor monta încă 50 de paturi.


Circuitele medicale și amenajarea spațiilor sunt monitorizate de compartimentul de epidemiologie reprezentat de Dr. Daniela Petrescu, medic specialist epidemiologie medicală.


Medicii din Săcele s-au mobilizat pentru a face față unul val de pacienți cu COVID-19, dacă va fi cazul. Există temerea că virusul s-ar putea răspândi în comunitatea de romi, de circa 5.000 de suflete. Astfel că au fost luate măsuri speciale în zona Gârcini:


"Sunt monitorizati cu mare grijă. Avem și Poliția Națională și Jandarmeria și Poliția Locală și Armata, în cartierul Gârcini. Sunt măsuri speciale în zona Gârcini. Circulația în zonă e redusă la minim. În cartier sunt 27 de magazine alimentare. Încercăm, pe altă parte, să îi ajutăm pe cei foarte săraci. Sunt alături de noi mai mulți agenți economici care sponsorizează și donează alimente", a mai spus Virgil Popa.


Primarul Virgil Popa a precizat că, la ora actuală, mai sunt 145 de persoane izolate la domiciliu, după ce s-au întors acasă din străinătate, și sunt monitorizate în permanență.


Camelia Vlad