ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania

Știri din Brașov Înapoi

SPLT a început furnizarea de agent termic în anumite apartamente ale brașovenilor

Publicat: miercuri, 21 Septembrie 2022 , ora 14.32
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

SPLT a început furnizarea de agent termic în anumite apartamente ale brașovenilor, date fiind temperaturile scăzute din ultimele zile.

În continure, asociațiie de proprietari trebuie să decidă dacă vor să beneficieze de căldură de acum.

“Având în vedere că în ultimele 3 nopți s-au înregistrat temperaturi sub 10 grade, Serviciul Public Local de Termoficare a început, conform prevederilor legale, încărcarea rețelei cu agent termic. Astăzi a început încărcarea rețelelor deservite de centrale de cvartal, iar de mâine începe încărcarea rețelei principale. Având în vedere experiența anilor trecuți, Serviciu de Termoficare le-a cerut asociațiilor de proprietari să ne comunice dacă vor să începem furnizarea agentului termic către blocurile de locuințe din cadrul asociației sau amână acest moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

În 2021, furnizarea de agent termic a început din data de 27 septembrie, dar marea majoritate a asociațiilor de proprietari au solicitat amânarea furnizării, astfel încât creșterea cantității de agent furnizat în luna octombrie pentru apă caldă și căldură a fost de numai 15% comparativ cu luna septembrie, când s-a furnizat doar apă caldă.

Reamintim că, în acest an, brașovenii din sistemul public centralizat de termoficare vor plăti în această iarnă un preț mai mic pentru gigacalorie, de apoximativ 233 de lei/Gcal (față de peste 264 lei/ Gcal), datorită scăderii TVA-ului de la 19% la 5%.

În sistemul centralizat mai sunt acum 5400 de clienți casnici.

Adina Chirvasă