ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Știri din muzică Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Trupa Sarmalele Reci, turneu aniversar. Când va concerta la Brașov?

Publicat: miercuri, 5 Aprilie 2023 , ora 15.53
Sursa foto: PR
Sursa foto: PR

De-a lungul timpului au fost Aurolac, Violeta, Gașca de la bloc, Țara te vrea prost, Ana are mere, Domnuʼ Popa, Blonda din blocul meu, Rigid Aurel, Dragă Carmen șamd. Textierul Florin Dumitrescu le-a dat viață în versuri memorabile, iar Zoltán András, Emil Viciu și colegii lor le-au cântat pe opt albume și în câteva mii de concerte.

Trupa Sarmalele Reci împlinește 30 de ani și pornește în turneu aniversar. Turneul va culmina cu spectacolul Sarmalele Reci - Anul 30, care va avea loc pe 14 septembrie la Arenele Romane.

În amfiteatrul din Parcul Carol vor răsuna cântece fredonate de generații, dar și rarități, în interpretări felurite, unele inedite. Trupa a invitat în spectacol prieteni din diferite zone muzicale. În mod firesc, Mihai Iordache va fi alături de foști lui colegi, dar și alături de actualii colegi, trupa Kumm. Din spectacol vor face parte și o serie de invitați surpriză după cum promit organizatorii.

Sarmalele Reci - Zoltán András, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horváth, Ciprian Almășan, Bogdan Valentin Bereucă - vă învită să scriem istorie împreună și să contrazicem titlul albumului "Țara te vrea prost".

Turneul se va desfășura după următorul calendar (în curs de definitivare):

6 aprilie - Deaneʼs Irish Pub, Brașov
7 aprilie - Club Touché, Băicoi
27 aprilie - Legend, Iași
12 mai - No Limit, Buzău
13 mai - Club Phoenix, Constanța
19 mai - Soho Music Hall, Bistrița
20 mai - Office Clubul Presei, Târgu Mureș
24 mai - Quantic, București
3 iunie - Hambar, Vama Veche
16 iunie - La Liman, Tulcea
17 iunie - Versus Pub, Galați
22 iunie - Bacău
30 iunie - Rockfest Transalpina
1 iulie - Café Teatru Play, Craiova
21 iulie - Porto Franco Fest, Sulina
23 iulie - Electric Castle

25 august - Iași

9 septembrie - Vama Veche

14 septembrie - ARENELE ROMANE

Inițiată ca o trupă de protest social, Sarmalele Reci și-au dovedit în timp viziunea profetică. Amestec original de rock'n'roll, funk, jazz și folclor, cu versuri scrise cu artă și forță în limba română, cântecele Sarmalelor Reci au mesaje emblematice și actuale.


Adina Milea