Știri din Brașov Înapoi

„Un cadou, un million de zâmbete”. Asociația SCUT îi îndeamnă pe brașoveni să fie Moșii cei darnici pentru cei fără de șanse

Publicat: marți, 10 Noiembrie 2020 , ora 15.55
Sursa foto Facebook / Asociatia de Servicii Sociale SCUT
Sursa foto Facebook / Asociatia de Servicii Sociale SCUT

Alimente, rechizite, produse de igienă și dezinfecție, jucării sau dulciuri. Sunt lucruri care pot face diferența între un Crăciun fericit și o altă zi cu greutăți, pentru cei cu probleme. Asta dacă brașovenii aleg să se implice în campania „Un cadou, un milion de zâmbete”, a Asociației de Servicii Sociale SCUT.

În alți ani, cei de la SCUT aveau alături elevi din 15 școli din județ, însă, cum școlie sunt închise din cauza pandemiei, copiii nu vor mai putea fi acei „spiriduși” ai Moșului. De aceea, orice mic ajutor din partea comunității va însemna  cu siguranță un zâmbet pe chipul unui beneficiar.

“Mulți spun: «bine dar și cu un un ulei de la mine și fără, nu e mare diferența». Este foarte mare diferența. Puteți schimba traseul unui copil - în loc să ajungă într-un centru de plasament că mama este disperată și nu poate să facă față dificultăților, că nu are ce să îi dea să mănânce, acel copil va sta lângă mama lui - deci diferența este foarte mare. Poți cumpăra produse de igienă personală (șampon, gel de duș), tot ce ține de igiena personală sau igiena din casă (detergent, dezinfectanți), alimente greu perisabile (conserve, zahăr, ulei, făină, orez), dulciuri și jucării - pentru că cei mici așteaptă cu sufletul la gură și ei nu știu că trăim vremuri atât de dificile”, a spus Mariana Busuioc.

Toate acestea le puteți duce mai apoi la sediul Asociației, din strada Țebea n.r 16. Sau puteți chema pe cei din Asociație direct acasă la voi și le preiau ei. Sau mai puteți direcționa o sumă de bani într-un cont al Asociației.

Numerele de telefon și contul Asociației pot fi găsite și pe pagina de Facebook.

Toate donațiile pentru campanie se fac până în 10 decembrie, pentru ca, mai apoi, să poată fi pregătite pachetele până în zilele de dinaintea Crăciunului.

Adina Chirvasă