ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania

Știri din Brașov Înapoi

Veteranii de război, sărbătoriți de militarii brașoveni

Publicat: joi, 29 Aprilie 2021 , ora 18.46
Sursa foto: Brigada 2 Vânători de Munte
Sursa foto: Brigada 2 Vânători de Munte

„Din câmp, de-acasă, de la plug, plecat-am astă vară”, scria Ioan Homorozean, din Rupea, erou în cel de-al Doilea Război Mondial. Camarazii lui care au supraviețuit ca să spună povestea sunt sărbătoriți, astăzi, de Ziua Veteranilor de Război.

„Avem onoarea să vă înmânăm Drapelul României, în semn de recunoștință pentru sacrificiile pe care dumneavoastră le-ați  depus pentru ca astăzi, noi să fim o țară liberă și să vorbim limba română, a spus studentul sergent la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov, Omer Ocal.

Primirea drapelului sub care au luptat a fost un gest mai mult decât emoționat pentru veterani. Achim Drăghici are 97 de ani și este din Feldioara:

„Drapelul țării noastre să trăiască, România și Țara Românească! Am iubit țara, am iubit poporul românesc și nu m-am dat înapoi niciodată. Eu am ținut la România și la Țara Românească. Am plecat în armată de 19 ani și jumătate”, a spus Achim Drăghici.

Tot din dragoste de libertate și de țară, a plecat la război și Alexandru Silaghi, acum în vârstă de 95 de ani, din Lunca Câlnicului:

„Noi am luptat pentru ca să fie un viitor mai bun pentru voi. Eu vă mulțumesc foarte mult și vă doresc sănătate”, a spus Alexandru Silaghi.

Militarii brașoveni i-au vizitat pe cei care au luptat în tranșeele celui de-al Doilea Război Mondial într-o Campanie organizată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociația „Alături de Eroi” și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Misiunea noastră, a celor de azi, este să ascultăm istoria României prin glasul veteranilor de război. Aceasta este istoria pe care nu o citim în cărți este în sufletul lor.


La mulți ani tuturor Veteranilor de Război!


Sursă text și video: Cpt. Mariana Dinu/plt. maj. Constantin Itu


Monica Neacșu