ACUM:
18.03
Weekend împreună - Repriza a 2-a (continuare)
Urmează:
19.00
Buletin de știri
Apoi:
19.03
Pasaj urban

Știri din Brașov Înapoi

Vibrate!festival aduce în acest an Integrala simfoniilor bethoveniene în transcripții camerale istorice

Publicat: joi, 17 Septembrie 2020 , ora 18.10
Foto vibrate!festival
Foto vibrate!festival

6 concerte, între 20 și 26 septembrie, Beethoven. Sunt coordonatele ediției VI a vibrate!festival. O ediție care, anul acesta, stă sub semnul contact și care vă așteaptă la Centrul Multiculturat, Clubul Copiilor sau Sinagogă.


Este vorba de contactul de care avem cu toții nevoie: de muzică, de cultură, așadar nu e vorba de un contact fizic. Cu siguranță este vorba de contactul cultural - încercăm, din răsputeri, să nu îl lăsăm să se stingă, în aceste vremuri dificile și provocatoare, a spus violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici”, directorul festivalului.


Capul de afiș al Vibrate!festival din acest an îl ține Integrala simfoniilor bethoveniene în transcripții camerale istorice. Deloc întâmplător, după cum mai spus Vlad Maistorovici:


Compozitorul poate cel mai simbolic pentru tăria spiritului uman și pentru apropierea cu semenii, pe care îl sărbătorim anul acesta - fiind 250 de ani de la nașterea sa - și iată că prin ironia sorții Beethoven, poate cel mai mare simfonist al tuturor timpurilor, nu poate fi sărbătorit cum se cuvine în sala de concert de către orchestre simfonice, așa cum fusese plănuit peste tot pe mapamond. Noi recuperăm această practică a interpretării simfoniilor, a muzicii simfonice, în format restrâns”.

Toate evenimentele vor fi transmise și live, pe pagina facebook a evenimentului sau pe site-ul dedicat. În cadrul concertelor live numărul de bilete va fi limitat, date fiind normele și recomandările oficiale. Biletele vor fi disponibile la sălile de concert (cu excepția concertelor de la Centrul Multicultural Brașov, unde intrarea este liberă, cu rezervare).


După săptămâna brașoveană, festivalul va mai propune o nouă serie de concerte și evenimente, atât la Brașov, cât și București și Turda, până în data de 27 octombrie. Organizator al evenimentului este Asociația Culturală „Paul Constantinescu 2009”, în parteneriat cu Casa Rațiu, Rațiu Democracy Centre. Proiectul este cofinanțat de AFCN și Fundația „Ion Rațiu”.

Adina Chirvasă