Știri din sport Înapoi
Victorie, pentru handbalistele Coronei, în primul meci al turneului de promovare de la Brașov


Corona Brașov a învins Universitatea Cluj cu scorul de 33 la 21, în primul meci din turneul de promovare în Liga Națională de Handbal Feminin.
Brașovencele au condus disputa din Sala Sporturilor de la un cap la altul și au avut un avantaj de 7 goluri de la pauză, scor 16 la 9.
Flavia
Munteanu, cu 6 goluri din 8 aruncări, și
Laura Lasm, cu 5 goluri din 5 aruncări au fost principalele
marcatoare ale brașovencelor.
Sâmbăta, Corona Brașov
întâlnește
în meciul decisiv pentru promovare Activ Ploiești.
„Suntem
în fața unui joc care ne poate trimite în prima ligă. Ne-am dorit
rezultatul. A
ieșit. Trebuie să rămânem
concentrați. Suntem la jumătate de drum sau poate nici la jumătate, dar poate este chiar mai greu meciul de
mâine și atunci trebuie să fim
concentrați, trebuie să avem focus mâine, să ne mai aducem aminte
ce face Ploieștiul și seara să reușim un meci la fel de bun”, a
spus antrenorul Alin Bondar.
Partida va avea loc de la ora 19.00, în Sala Sporturilor.