Ascultă Radio România Brașov FM Live

A fost grevă generală și nu prea, marți, la spitalele din Brașov | FOTO

FOTO: Sindicatului Medisan-Sanitas Brașov

Articol de Camelia Vlad, 28 Iulie 2026, 19:08

Federația Sanitas a declanșat acțiunea de protest în mai mult spitale din țară.

La Brașov, câteva zeci de cadre medicale și-au întrerupt activitatea și au ieșit în fața unităților sau pe holurile spitalelor, dar pentru foarte scurt timp.

Președinta sindicatului Medisan-Sanitas Brașov, dr. Mirela Scoican:

Astăzi la Brașov, membrii sindicatului nostru s-au solidarizat vizavi de colegii din țară care au ieșit la grevă, au purtat însemnele de grevă, dar și-au văzut mai departe de activitate. Din păcate, secțiile sunt destul de slab acoperite în privința personalului, având în vedere că sunt și concedii de odihnă, este și lipsa personalului. Am avut comisie de dialog social la Prefectură, am înaintat o adresă și către domnul prefect și am ridicat problemele noastre legate de greva generală care astăzi s-a declanșat în toată țara.

Dacă în majoritatea spitalelor din Brașov, puțini s-au încumetat să iasă la grevă, având în vedere că angajații care protestează în acest fel trebuie să anunțe și să își suspende contractele de muncă pe perioada protestului, la Spitalul de Copii Brașov mobilizarea a fost mai mare, dar tot pentru puțin timp, spune lidera Mirela Scoican:

Au aderat astăzi la grevă. Până acum, cred că au stat așa putin și au așteptat colegii noștri să vadă ce se întâmplă, dar faptul că au văzut că toată țara s-a mobilizat, atunci cred că i-a mai argumentat și pe ei. Și ar vrea colegii de la Spitalul de Copii să intre mâine în grevă în sensul că ar trebui să-și suspende contractele de muncă pe perioada grevei. Aici este iar o mare problemă pentru că salariile oricum sunt mici și suspendarea contractului de muncăm înseamnă că nu vei fi plătit pe perioadă grevei.

CITEȘTE ȘI: Grevă generală în 400 de spitale

Serviciile de Pașapoarte și Înmatriculări se vor muta într-o parte din clădirea centrului multifuncțional de pe strada Panselelor
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 16:17

Serviciile de Pașapoarte și Înmatriculări se vor muta într-o parte din clădirea centrului multifuncțional de pe strada Panselelor

Serviciile de Pașapoarte și Înmatriculări, din Tractorul, se vor muta într-o parte din clădirea centrului multifuncțional de...

Serviciile de Pașapoarte și Înmatriculări se vor muta într-o parte din clădirea centrului multifuncțional de pe strada Panselelor
441 de brașoveni au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de încălzire
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 16:13

441 de brașoveni au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de încălzire

441 de brașoveni au depus cereri, din 12 octombrie până în prezent, pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței...

441 de brașoveni au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de încălzire
Atelier de ștrincănit la Reduta
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 16:04

Atelier de ștrincănit la Reduta

Timp de trei zile, din 27 până în 29 octombrie, Centrul Cultural Reduta este locul în care se desfășoară „Tabăra de ștrincănit”.

Atelier de ștrincănit la Reduta
2 bărbați din Săcele, reținuți pentru furt de cabluri de cupru în Brașov
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 15:02

2 bărbați din Săcele, reținuți pentru furt de cabluri de cupru în Brașov

Doi bărbați din municipiul Săcele, în vârstă de 24 și 47 de ani, au fost prinși în flagrant în timp...

2 bărbați din Săcele, reținuți pentru furt de cabluri de cupru în Brașov
Bărbat reținut la Făgăraș după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi amenințat o femeie
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 14:59

Bărbat reținut la Făgăraș după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi amenințat o femeie

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Făgăraș, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat un...

Bărbat reținut la Făgăraș după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi amenințat o femeie
Noul garaj de pe strada Hărmanului, în administrarea RAT Brașov
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 13:46

Noul garaj de pe strada Hărmanului, în administrarea RAT Brașov

Noul garaj de pe strada Hărmanului intră, după mai mulți ani de așteptare, în administrarea RAT Brașov, dacă proiectul...

Noul garaj de pe strada Hărmanului, în administrarea RAT Brașov
Bani pentru extinderea lacului de acumulare de pe platoul Ruia
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 13:34

Bani pentru extinderea lacului de acumulare de pe platoul Ruia

Peste 11 milioane de lei de la bugetul local pentru extinderea lacului de acumulare de pe platoul Ruia din Poiana Brașov....

Bani pentru extinderea lacului de acumulare de pe platoul Ruia
Salvamont Brașov recomandă turiștilor să își adapteze echipamentul la cerințele sezonului de iarnă
Ştiri din Brașov 27 Octombrie 2026, 11:37

Salvamont Brașov recomandă turiștilor să își adapteze echipamentul la cerințele sezonului de iarnă

Salvatorii montani brașoveni recomandată în această perioadă evitarea zonelor de creastă și a sectoarelor expuse.

Salvamont Brașov recomandă turiștilor să își adapteze echipamentul la cerințele sezonului de iarnă

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027