Ascultă Radio România Brașov FM Live

Anca Moșoiu este administrator special al RIAL

Anca Moșoiu este administratorul special al societății RIAL, aflată în subordinea Consiliului Local.

Anca Moșoiu este administrator special al RIAL
Anca Moșoiu este administrator special al RIAL / Foto: Captură video / Youtube / Primăria Municipiului Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 07 Aprilie 2025, 15:06

Aleșii locali s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară, pentru a numi administratorul special ce va trebui să vină cu un plan de măsuri care să redreseze societatea, dat fiind că aceasta a intrat în insolvență din această lună.

Tot în ședința de astăzi, aleșii locali au votat și salariul administratorului special, respectiv 14.000 de lei lunar.

„A fost la Serviciul Investiții, am colaborat cu ea de multe ori de-a lungul timpului. Cu ea și cu alți colegi am coordonat ce am făcut la Liceul Unirea, Teatrul Sică Alexandrescu, dacă vă uitați pe interior, este o lucrare coordonată tot de către ea; Liceul de Informatică Grigore Moisil, de asemenea, am făcut tot cu ea, când conducea partea tehnică și alte obiective pe care le-am gestionat împreună într-un mod corect. Conform procedurii, acuma, cu intrarea în insolvență, se stabilește un administrator special, unul judiciar. Cei doi vor trebui să colaboreze foarte bine, să stabilească, să ia la mână tot ce este acolo de făcut și să ne propună un parcurs de reașezare a lucrurilor la această societate, care a fost gestionată prost”, a spus primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Odată cu această decizie, contractul de management al directoarei RIAL, Elena Buga, încetează, potrivit edilului.

Anca Moșoiu a lucrat în cadrul RIAL în perioada 1999-2024, ultima funcție fiind cea de șef serviciu direcție tehnică în cadrul societății.

Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 16:04

Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism

Fostul punct termic din Tractorul, de pe strada Gloriei, va fi transformat în centru pentru persoane cu autism.

Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism
Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 16:00

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România.

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România
Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 14:39

Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae

Angajații Serviciului de Întreținere a Infrastructurii Sportive au început lucrările de pregătire a terenului.

Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae
Bilanțul „Săptămânii Jupiter”
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 13:42

Bilanțul „Săptămânii Jupiter”

Peste 57 de percheziții, zeci de persoane audiate, 8 persoane reținute, în urma unor ample acțiuni desfășurate...

Bilanțul „Săptămânii Jupiter”
Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 13:27

Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov

Numărul apelurilor la 112 a scăzut cu peste 90%, anunță reprezentanții Primăriei Râșnov.

Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov
INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 12:56

INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni

Potrivit datelor INS, în intervalul ianuarie - septembrie, exporturile au crescut cu 4,3 la sută, în timp ce importurile au...

INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni
A fost lansată platforma de administrare a parcărilor rezidențiale | VIDEO
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 10:56

A fost lansată platforma de administrare a parcărilor rezidențiale | VIDEO

Brașovenii își pot actualiza datele, pot vedea ce locuri de parcare sunt libere în zona în care locuiesc, iar de anul viitor...

A fost lansată platforma de administrare a parcărilor rezidențiale | VIDEO
Două intervenții simultane ale salvatorilor montani pe traseul Glăjerie – Valea Mălăiești
Ştiri din Brașov 08 Noiembrie 2026, 15:39

Două intervenții simultane ale salvatorilor montani pe traseul Glăjerie – Valea Mălăiești

Echipele Salvamont au ajuns în scurt timp la cele două victime.

Două intervenții simultane ale salvatorilor montani pe traseul Glăjerie – Valea Mălăiești

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa