Ascultă Radio România Brașov FM Live

Arestat preventiv pentru furt din magazine

Polițiștii săceleni au identificat și reținut un bărbat de 20 de ani, bănuit că a comis două furturi din magazin, ambele în aceeași noapte. 

Arestat preventiv pentru furt din magazine
Foto: arhivă / Radio România Brașov FM

Articol de Sorin Ţîrcă, 05 Iunie 2025, 17:04

Potrivit polițiștilor, tânărul ar fi pătruns prin efracție în cele două unități comerciale, de unde ar fi sustras produse și bunuri în valoare totală de peste 2.000 de lei.

„La data de 31 mai, în jurul orei 6.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipului Săcele au fost sesizați de către o angajată a unei societăți de panificație cu privire la faptul că în cursul nopții o persoană ar fi pătruns în incinta societății, de unde ar fi sustras produse de panificație, dar și o sumă de aproximativ 100 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, inspector principal Daniel Zontea.

După ce l-au identificat pe autor, polițiștii l-au căutat la domiciliul acestuia, însă nu l-au găsit acasă. Ulterior, au reușit să-l prindă și să-l conducă la sediu, unde a rămas 24 de ore, până a fost trimis în fața instanței. Judecătorul de drepturi și libertăți a decis ca suspectul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Citește și: Arestări în urma perchezițiilor de marți

Etichete : brasov sacele arestat furt
Schimbări în programul autobuzelor care deservesc Vama Buzăului
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 15:10

Schimbări în programul autobuzelor care deservesc Vama Buzăului

Autobuzul 541 nu va mai circula în zilele de weekend și sărbători legale.

Schimbări în programul autobuzelor care deservesc Vama Buzăului
Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 15:01

Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie

Decizia a fost luată ținând cont de starea vremii și pe fondul cererii reduse din ultima perioadă.

Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie
Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:55

Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal

Noul regulament privind parcările publice cu plată a fost aprobat vineri de aleșii locali din partea PNL, PSD, AUR, în vreme...

Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal
Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:40

Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut

Oamenii legii au organizat mai multe controale pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul...

Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut
Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:13

Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”

În paralel, municipalitatea este în procedură de achiziție de noi autobuze electrice.

Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”
Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:27

Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie

Autobuzul va avea 8 curse pe zi, au anunțat reprezentanții RAT Brașov.

Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie
Salariile în județ, în ușoară scădere
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:21

Salariile în județ, în ușoară scădere

Județul nostru se situează pe locul 7 la nivel național.

Salariile în județ, în ușoară scădere
Industria brașoveană, în scădere
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:03

Industria brașoveană, în scădere

Industria brașoveană s-a confruntat cu o scădere puternică în primele opt luni din acest an. Potrivit datelor...

Industria brașoveană, în scădere

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027