Ascultă Radio România Brașov FM Live

BlueStreamline, la înălțime în Cehia

Rezultat la înălțime pentru echipa de Formula Student a Universității Transilvania din Brașov! 

Foto: BlueStreamline

Articol de Adina Chirvasă, 27 Iulie 2026, 13:04

La prima participare pe circuitul din Cehia, care a avut loc în perioada 19-24 iulie, BlueStreamline s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului cu monopostul pe combustie, singurul care a intrat în competiție.

Profesorul coordonator al echipei, Mihai Comșiț: „În Cehia nu am mai fost și mă bucur că am reușit să devenim vicecampioni la prima participare. Am avut o luptă back-to-back cu două campioane, cu Aristotle University din Salonic și cu DN Motorsport din Budapesta, care sunt campioane consacrate ale Formulei Student. Ne-am luptat și sezonele trecute cu ei. Ungurii ne-au surclasat de data asta, dar ne întâlnim cu ei în Croația și sperăm să-i batem. Competiția din Cehia este una de mare anvergură, foarte bine organizată, cu 70 de echipaje. Competiția a fost foarte dură, atât de dură, încât a fost chiar o «electrică» care a luat foc, o «combustie» care a lovit un zid de protecție, un nivel la care nu mă așteptam. Știam că Cehia e o competiție puternică, dar băieții au răspuns foarte bine la un nou mediu, pentru că noi am fost prima oară acolo, nu știam structura competiției și alte lucruri, care sunt părți în construirea unei victorii”.

Echipa brașoveană a fost anterior și în Formula Student Balkans, imediat după prezentarea publică a monoposturilor cu care participă în acest sezon competițional, reswpectiv între 12 și 17 iulie. Brașovul s-a clasat, de asemenea, pe podium, între cele 10 echipe românești care au evoluat la Dej, dar aceasta a fost etapa pregătitoare înaintea circuitelor europene. La Balkans, Brașovul a intrat cu toate cele trei monoposturi - cel pe combustie, cel clasic și electrica - și a dominat clasamentul la combustie, dar overall s-a clasat pe doi.

Următoarea competiție programată este pe circuitul din Spania, în perioada 1-7 august, unde Brașovul va intra din nou cu toate cele trei monoposturi.

Citește și: Clasă cu 51 de elevi în Brașov

Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 15:01

Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie

Decizia a fost luată ținând cont de starea vremii și pe fondul cererii reduse din ultima perioadă.

Transportul bicicletelor pe linia 20, suspendat din 2 noiembrie
Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:55

Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal

Noul regulament privind parcările publice cu plată a fost aprobat vineri de aleșii locali din partea PNL, PSD, AUR, în vreme...

Noul regulament al parcărilor publice, aprobat, dar cu scandal
Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:40

Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut

Oamenii legii au organizat mai multe controale pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul...

Controale rutiere în Brașov: amenzi de 4.000 de lei și un permis reținut
Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 14:13

Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”

În paralel, municipalitatea este în procedură de achiziție de noi autobuze electrice.

Programul „Vinerea Verde” s-ar putea transforma în „Weekendul Verde”
Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:27

Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie

Autobuzul va avea 8 curse pe zi, au anunțat reprezentanții RAT Brașov.

Autobuz temporar spre Cimitirul Municipal, în 1 și 7 noiembrie
Salariile în județ, în ușoară scădere
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:21

Salariile în județ, în ușoară scădere

Județul nostru se situează pe locul 7 la nivel național.

Salariile în județ, în ușoară scădere
Industria brașoveană, în scădere
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 13:03

Industria brașoveană, în scădere

Industria brașoveană s-a confruntat cu o scădere puternică în primele opt luni din acest an. Potrivit datelor...

Industria brașoveană, în scădere
Centru Cultural la Ghimbav
Ştiri din Brașov 30 Octombrie 2026, 12:53

Centru Cultural la Ghimbav

Ghimbavul va avea un centru cultural modern, după trei decenii și jumătate de așteptare. Casa de Cultură a fost...

Centru Cultural la Ghimbav

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027