Ascultă Radio România Brașov FM Live

Brașovul, pe locul 5 la nivel național în privința traficului de persoane

FOTO: Prefectura Brașov

Articol de Camelia Vlad, 10 Aprilie 2025, 16:59

Brașovul se află pe locul al V-lea la nivel național în privința traficului de persoane.

Câteva date statistice pe această temă au fost prezentate joi, în cadrul întâlnirii de lucru a echipei județene interinstituționale antitrafic, constituită prin ordin de prefect, la care au participat reprezentanți ai autorităților cu rol în combaterea traficului de persoane.

„În cursul anului trecut, în județul Brașov au fost înregistrate 37 de victime ale traficului de persoane, dintre care 20 victime minore. Aceste cazuri plasează județul nostru pe locul al V-lea la nivel național în privința traficului de persoane, dar acest fapt are și un aspect pozitiv: înseamnă că instituțiile abilitate să combată fenomenul acționează eficient, iar autorii unor astfel de infracțiuni suportă rigorile legii”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Cu ocazia acestei ședințe a fost prezentat Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane, apoi activitatea Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane în anul 2024.

Discuțiile au vizat, de asemenea, posibilitățile și modalitățile de colaborare interinstituțională pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane și oferirea de suport victimelor.

CITEȘTE ȘI: Bogdan Peșchir rămâne în arest

Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 18:24

Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin

„Geamănul digital” al unei părți din municipiul Brașov ar putea schimba modul în care sunt luate deciziile pentru oraș.

Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin
„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:29

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele, începând din decembrie.

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele
Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:26

Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

O parte din colecția de cahle, din secolele XVII-XIX, din patrimoniul Muzeului de Etnografie va fi prezentată brașovenilor,...

Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:22

ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov

50 de tineri muzicieni, din trei țări, vor susține, timp de patru seri, recitaluri la noua Sală Auditorium a Facultății de...

ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov
A  fost lansat pilonul Științescu HUB 5.0
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:18

A fost lansat pilonul Științescu HUB 5.0

Veste bună pentru școlile ori asociațiile sau organizațiile care vor să-I învețe pe elevi știință într-un mod practic și...

A fost lansat pilonul Științescu HUB 5.0
Persoane introduse în penitenciar după ce au fost condamnate la închisoare pentru infracțiuni în domeniul rutier
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 15:34

Persoane introduse în penitenciar după ce au fost condamnate la închisoare pentru infracțiuni în domeniul rutier

Ieri, polițiștii brașoveni au dus la îndeplinire două mandate de executare.

Persoane introduse în penitenciar după ce au fost condamnate la închisoare pentru infracțiuni în domeniul rutier
Ce poți vedea la Aula Universității de Ziua Mondială a Științei
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 14:03

Ce poți vedea la Aula Universității de Ziua Mondială a Științei

Roboți, monoposturi, telescoape și imagini din sistemul nostru solar, plus mult entuziasm. Le găsiți pe toate și altele...

Ce poți vedea la Aula Universității de Ziua Mondială a Științei
Bărbat de 71 de ani din Săcele, reținut pentru violență în familie
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 13:13

Bărbat de 71 de ani din Săcele, reținut pentru violență în familie

Trei membri ai familiei au fost agresați de către suspect, anunță IPJ Brașov. Un bărbat în vârstă de 71 de...

Bărbat de 71 de ani din Săcele, reținut pentru violență în familie

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa