Ascultă Radio România Brașov FM Live

Ce se mai fură prin Brașov

Capace de canal. Și asta se fură prin Brașov, și nu de ieri, de azi, ci încă din anii ‘90. 

Ce se mai fură prin Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 04 Iulie 2025, 12:25

Cei de la Compania Apa spun că fenomenul nu este la fel de mare cum era în urmă cu două sau trei decenii, dar lipsa capacelor înseamnă același lucru și acum: unii locuitori aruncă în canalizarea deschis tot ce nu mai au nevoie prin casă. Reprezentanții Companiei Apa fac un apel către brașoveni să sesizeze lipsa oricăui capac.

„În aria de operare a Companiei APA există peste 15.000 de capace de canal. Evident că acestea nu pot fi supravegheate nici măcar săptămânal. Se face un control anual, dar sunt foarte, foarte multe situații în care aceste capace sunt furate în multe din zone, devin niște găuri adânci unde toată lumea aruncă sau pot apărea accidentări. Facem un apel către toți cetățenii municipiului Brașov și nu numai, că atunci când se sizează că un capac de canal, indiferent de unde a fost furat, este dispărut, să facă o sesizare la numărul de telefon 0268926, Call Center Compania APA Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Periodic, angajații Companiei curăță canalizarea de lucrurile de care s-au mai debarasat brașovenii certați cu bunul simț și găsesc de la servețele umede, pamperși, saci cu moloz până la schiuri, plăpumi, mobilier. Recent, au găsit și o jumătate de vacă în canalizare.

Citește și: Ce mai aruncă brașovenii direct în canalizarea orașului: ce nu mai trebuie prin casă sau jumătate de vacă…

Acțiuni de patrulare preventivă desfășurate de Salvamont Brașov
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 11:37

Acțiuni de patrulare preventivă desfășurate de Salvamont Brașov

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov au desfășurat acțiuni de...

Acțiuni de patrulare preventivă desfășurate de Salvamont Brașov
Adolescentă de 17 ani, dispărută din comuna Șoarș
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 10:48

Adolescentă de 17 ani, dispărută din comuna Șoarș

Adolescentă de 17 ani, dispărută din comuna Șoarș, județul Brașov. Poliția solicită sprijinul populației pentru găsirea...

Adolescentă de 17 ani, dispărută din comuna Șoarș
Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 16:04

Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism

Fostul punct termic din Tractorul, de pe strada Gloriei, va fi transformat în centru pentru persoane cu autism.

Fostul punct termic din Tractorul va fi transformat în centru pentru persoane cu autism
Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 16:00

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România.

Brașovul are cel mai mare complex de street workout din România
Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 14:39

Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae

Angajații Serviciului de Întreținere a Infrastructurii Sportive au început lucrările de pregătire a terenului.

Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia se redeschide de Moș Nicolae
Bilanțul „Săptămânii Jupiter”
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 13:42

Bilanțul „Săptămânii Jupiter”

Peste 57 de percheziții, zeci de persoane audiate, 8 persoane reținute, în urma unor ample acțiuni desfășurate...

Bilanțul „Săptămânii Jupiter”
Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 13:27

Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov

Numărul apelurilor la 112 a scăzut cu peste 90%, anunță reprezentanții Primăriei Râșnov.

Măsurile anti-urs dau rezultate la Râșnov
INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni
Ştiri din Brașov 09 Noiembrie 2026, 12:56

INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni

Potrivit datelor INS, în intervalul ianuarie - septembrie, exporturile au crescut cu 4,3 la sută, în timp ce importurile au...

INS: Deficitul comercial a crescut cu 3,6%, la 25,5 miliarde de euro, în primele nouă luni

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa