Ascultă Radio România Brașov FM Live

Cetățuia Brașovului își va redeschide porțile

Cetățuia Brașovului își va deschide din nou porțile pentru brașoveni și turiști chiar în Săptămâna Luminată, după Paște.

Cetățuia Brașovului își va redeschide porțile
Foto: Arhivă

Articol de Adina Chirvasă, 18 Aprilie 2024, 17:12

Asta însă, după ce vor fi executate anumite lucrări acolo, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea:

”La Cetățuie avem de executat o serie de lucrări pentru punerea în siguranță în următoarele 2 săptămâni. Obiectivul nostru este ca în săptămâna care precede coborârea Junilor în cetate, să deschidem porțile Cetățuii astfel încât vizitatorii brașoveni și turiștii să poată intra în Cetățuie”.

Coborârea Junilor în Cetate are loc, conform tradiției, în Duminica Tomii.

Cetățuia a mai fost deschisă brașovenilor și în luna septembrie a anului trecut, după opt ani în care a stat cu lacătul pe ușă, fiind revendicată în instanță de o societate privată. Instanțele au decis ca monumentul să treacă în domeniul statului, de unde, mai apoi, a fost transferată, prin Hotărâre de Guvern, municipiului Brașov.

Citește și: Peste 50.000 de agenți economici din județ vor fi reprezentați de Patronatul Întreprinderilor Mici si Mijlocii

RATBV anunță modificări pe linia metropolitană Brașov - Zărnești
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 17:54

RATBV anunță modificări pe linia metropolitană Brașov - Zărnești

Duminică, 27 septembrie, autobuzele de pe linia metropolitană 140, Brașov - Zărnești, cu plecări la orele 7.30 și 13.30 din...

RATBV anunță modificări pe linia metropolitană Brașov - Zărnești
Spitalul de Copii Brașov se extinde
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 15:12

Spitalul de Copii Brașov se extinde

Proiectul privind construirea unei noi clădiri în cadrul Spitalului Clinic de Copii Brașov mai face un pas spre...

Spitalul de Copii Brașov se extinde
Două competiţii de dans, în primul weekend din octombrie, la Brașov
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 14:54

Două competiţii de dans, în primul weekend din octombrie, la Brașov

Mai exact, pe data de 3 octombrie are loc prima ediție Carpathian Dance Cup, iar duminică, 4 octombrie, sportivii intră...

Două competiţii de dans, în primul weekend din octombrie, la Brașov
Ursoaică eutanasiată la Brașov
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 14:32

Ursoaică eutanasiată la Brașov

O ursoaică de aproximativ 5 ani a fost eutanasiată, în această dimineață, în zona Pietrele lui Solomon, pe drumul...

Ursoaică eutanasiată la Brașov
Parcul fotovoltaic al Brașovului ar putea fi funcțional până la finalul acestui an
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 14:16

Parcul fotovoltaic al Brașovului ar putea fi funcțional până la finalul acestui an

Deocamdată, însă, trebuie depus dosarul pentru probe și va trebui întocmit procesul verbal de racordare a...

Parcul fotovoltaic al Brașovului ar putea fi funcțional până la finalul acestui an
Atenție, șoferi! Trafic închis timp de 3 luni în zona podului dintre Codlea și Vulcan
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 14:10

Atenție, șoferi! Trafic închis timp de 3 luni în zona podului dintre Codlea și Vulcan

Începând cu 29 septembrie, traficul rutier pe drumul județean DJ 112A, între localitățile Codlea și Vulcan,...

Atenție, șoferi! Trafic închis timp de 3 luni în zona podului dintre Codlea și Vulcan
Autobuze RAT care leagă cartierele Astra și Uzina 2, de luni până duminică
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 12:56

Autobuze RAT care leagă cartierele Astra și Uzina 2, de luni până duminică

Linia 56 va avea un traseu extins, între capătul de linie Roman și Cimitirul Micșunica, începând din 26...

Autobuze RAT care leagă cartierele Astra și Uzina 2, de luni până duminică
Cu 38 de urși mai puțini în județul Brașov, după intervențiile autorităților din acest an
Ştiri din Brașov 25 Septembrie 2026, 12:52

Cu 38 de urși mai puțini în județul Brașov, după intervențiile autorităților din acest an

Legea care stabilește metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor asupra oamenilor și a...

Cu 38 de urși mai puțini în județul Brașov, după intervențiile autorităților din acest an

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027
Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie
Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”
Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani