Fotbal: Eliminată de Braga, CFR Cluj continuă în Conference League | VIDEO
CFR Cluj a părăsit Europa League după ce a fost învinsă de Braga şi la returul din Portugalia, dar trupa lui Dan Petrescu îşi va continua aventura europenă în Conference League.
Articol de Răzvan Ţirea, 15 August 2025, 08:08
Echipa CFR Cluj a fost eliminată din Europa League după ce a fost învinsă de Sporting Braga cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Estadio Municipal din Braga, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al competiţiei.
Portughezii au atacat încă din startul partidei şi în minutul 6 Lagerbielke a trimis cu capul pe lângă poartă o minge centrată perfect de Horta.
CFR şi-a arătat colţii în minutul zece când şutul lui Nkololo a trecut peste vinclul porţii portugheze, iar două minute mai târziu jocul s-a mutat la poarta ardelenilor care au scăpat la reluarea lui Navarro respinsă în corner.
În minutul 17, Postolachi a scăpat singur cu portarul adcvers dar a şutat extrem de slab.
Braga a deschis scorul în minutul 19, când Rodrigo Zalazar a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de arbitru pentru un fault a lui Sinyan.
CFR putea să egaleze înainte de pauză dar şutul puternic a lui Fică a fost respins de portarul Lukas Hornicek. În prelungirile primei reprize Horta şi Dorgeles au trecut pe lângă gol, dar ardelenii nu au mai scăpat în minutul 45+5 când Rodrigo Zalazar a înşirat trei jucători de la CFR şi a înscris cu un şut la colţul lung. Astfel la cabine s-a intrat cu Braga în avantaj de două goluri, scor 2-0.
În partea secundă Braga a continuat să ţină jocul sub control, iar Zalazar a fost aproape de golul trei în minutul 60. Carvallho şi Navarro au mai avut câteva oportunităţi pentru Braga dar tabela a rămas neschimbată.
S-a terminat 2-0 pentru Braga care merge în play-off-ul Europa League. Eliminată de Sporting Braga din Europa League, CFR Cluj va juca în play-off-ul Conference League cu BK Haecken din Suedia.
Citeşte şi: Calificare nebună a Universităţii Craiova