Gestionarea precară a situației urșilor poate duce la dispariția acestei specii în România

Președintele Asociației Milioane de Prieteni, Cristina Lapis, atrage atenția asupra felului în care este gestionată problema urșilor în România.

Cristina Lapis spune că autoritățile sunt mai interesate de câștigurile pe care le pot avea de pe urma vânătorii decât de păstrarea în cât mai bune condiții a ecosistemului. Vineri, o ursoaică și cei doi pui ai ei, ambii în vârstă de patru luni, au fost prinși de autorități, după ce au existat mai multe plângeri că aceștia coboară frecvent în Poiana Brașov, în căutare de hrană. De altfel, Cristina Lapis spune că urșii sunt atrași pentru ca turiștii să se oprească și să-i hrănească.

Președintele Asociației Milioane de Prieteni, Cristina Lapis:

Dacă nu se iau măsuri serioase de management a populației de urși, vom ajunge fără urși ca Franța, Austria, Italia și alte țări europene. Probabil că asta se vrea, să nu mai avem nici noi urși. Iar faptul că îi invităm pe turiștii străini să vină să viziteze România, vă spun sincer, mi-a fost rușine să spun la toate televiziunile care m-au contactat și care mă contactează în continuare să mă întrebe ce se întâmplă cu urșii în România, mi-a fost rușine să răspund la întrebarea dacă România nu mai are nimic de oferit ca să atragă turiști decât vânătoare de urs, conserve și carne de urs pe Transfăgărășan, la gheretele care sunt acolo și după aia ne mirăm că vin urșii și stau la cerșit.

Cristina Lapis spune că România tinde să urmeze calea prin care urșii au dispărut din alte țări europene. Specialiștii dezvăluie câteva dintre acțiunile pe care ar trebui să le facem pentru ca omul și ursul să vină cât mai rar în contact.

Medic veterinar, Ana-Maria Țîrcă:

Cea mai importantă soluție ar fi ca omul să înțeleagă că ursul nu trebuie hrănit de către om pe stradă, pentru că este totuși un animal sălbatic. Am înțeles că sunt chiar tururi ghidate cu străini care vin și hrănesc urșii pe stradã. Oamenii trebuie să înțelegă faptul că își pun în pericol viața, dar și chiar și viața ursului, care se obișnuiește să primească hrană de la oameni și nu își mai procură hrana în pădure. A doua soluție ar fi castrarea chimică a ursulului pe o perioadă de 3-4 ani. Această soluție este reversibilă, adică nu se pune în pericol perpetuarea speciei.

Chiar dacă au suferit traume ori nu au trăit deloc în libertate, mulți dintre urșii aduși la Sanctuarul Libearty au ajuns să fie reabilitați, să se hrănească singuri, să socializeze, să se joace cu ceilalți urși.

Cristina Lapis este de părere că mulți dintre urșii care vin în contact cu oamenii, dacă nu ar mai fi atrași și dacă ar fi hrăniți în pădure, ar ajunge să trăiască din nou ca generațiile anterioare.

Astfel, și populația de urși din România ar fi protejată în viitor.