Ascultă Radio România Brașov FM Live

Poiana Brașov rămâne fără substația de Ambulanță, chiar în pragul sezonului de schi

Ambulanţierii braşoveni au aflat aseară că microstaţiei din Poiană îi va fi suspendată activitatea pe o perioadă nedeterminată.

Poiana Brașov rămâne fără substația de Ambulanță, chiar în pragul sezonului de schi
Sursa foto: Facebook / Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov

18 Noiembrie 2023, 15:08

Actualizare:

Managerul SAJ Braşov, David Levente, susţine că la solicitarea managamentului, substaţia poate să fie desfiinţată şi cel mai probabil acest lucru se va întâmpla, în condiţiile în care nu se justifică prezenţa acesteia în staţiune, mai ales în extrasezon:

„O substație este un punct de lucru de unde pleacă echipajele în intervenție. În condițiile în care în Poiana Brașov există și o unitate de prim-ajutor a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, adică un echipaj SMURD, numărul solicitărilor în extrasezon este foarte redus și nu se impune prezența unui echipaj medical de urgență din partea Serviciului de ambulanță. Sigur, în perioada sezonului, un echipaj medical poate fi delegat din stația centrală, fapt pentru care nu se impune să existe acolo substație”.

În prezent, personalul care deserveşte substaţia din Poiana Braşov este detaşat staţiei centrale Braşov, deci îşi exercită activitatea din staţia centrală, adică intervine nu doar în staţiune, ci şi în Braşov şi împrejurimi.

................

Poiana Brașov rămâne fără substația de Ambulanță, chiar în pragul sezonului de schi.

Ambulanţierii braşoveni au aflat aseară că microstaţiei din Poiană îi va fi suspendată activitatea pe o perioadă nedeterminată.

Asta înseamnă că echipajele medicale vor ajunge mai târziu la situațiile de urgență din stațiune, spune preşedintele grupei sindicale Solidaritatea Judeţeană SAJ Braşov, Georgiana Loredana Toflea:

„Dacă stăm să ne gândim la un număr mediu de intervenții pe zi, undeva la 15 - 20 de intervenții, da, noi suntem ajutați pe partea de Poiana Brașov și de colegii de la SMURD. SMURD-ul are în Poiana Brașov două echipaje de prim ajutor și noi o ambulanță cu asistent și ambulanțier. În urmă cu câțiva ani aveam gardă permanentă în perioadele de vârf de sezon, de sărbători, inclusiv cu medic. Asta va prelungi timpii de intervenție la caz, pentru că, știți și dumneavoastră, drumul de acces către Poiana Brașov, în perioadele de sezon este destul de aglomerat, este sinuos, cu curbe. Se prelungesc timpii, timpii de așteptare, timpii de intervenție la caz”.

Motivul închiderii este necunoscut, dar se vechiulează că întreţinerea substaţiei are costuri destul de ridicate.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Nou plan pentru parcarea de sub parcul „Nicolae Titulescu”
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 13:51

Nou plan pentru parcarea de sub parcul „Nicolae Titulescu”

Varianta luată în calcul acum de municipalitate este să concesioneze proiectul unui investitor.

Nou plan pentru parcarea de sub parcul „Nicolae Titulescu”
Trei frați condamnați și urmăriți internațional, au fost depistați și reținuți în Italia
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 13:42

Trei frați condamnați și urmăriți internațional, au fost depistați și reținuți în Italia

Trei frați condamnați și urmăriți internațional, au fost depistați și reținuți în Italia, în urma unei ample acțiuni...

Trei frați condamnați și urmăriți internațional, au fost depistați și reținuți în Italia
Parc în jurul Cetățuii, după idei livrate de elevi
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 13:19

Parc în jurul Cetățuii, după idei livrate de elevi

Municipalitatea este dispusă să plătească peste 200.000 de lei.

Parc în jurul Cetățuii, după idei livrate de elevi
Trei dintre suspecții implicați în confruntarea din stradă cu oamenii legii au fost reținuți pentru 24 de ore
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 11:59

Trei dintre suspecții implicați în confruntarea din stradă cu oamenii legii au fost reținuți pentru 24 de ore

Trei dintre suspecții implicați, ieri, în confruntarea din stradă cu oamenii legii ce a avut loc în centrul istoric al...

Trei dintre suspecții implicați în confruntarea din stradă cu oamenii legii au fost reținuți pentru 24 de ore
Noaptea Muzeelor la Sate, la a patra ediție
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 11:38

Noaptea Muzeelor la Sate, la a patra ediție

Mai multe obiective culturale din județul Brașov vor fi deschise sâmbătă, cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate.

Noaptea Muzeelor la Sate, la a patra ediție
Două proiecte sociale, finanțate de administrația județeană a Brașovului cu aproape 88.000 de lei
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 11:32

Două proiecte sociale, finanțate de administrația județeană a Brașovului cu aproape 88.000 de lei

Două proiecte sociale sunt finanțate de administrația județeană a Brașovului cu aproape 88.000 de lei.

Două proiecte sociale, finanțate de administrația județeană a Brașovului cu aproape 88.000 de lei
Viorel Grosu, unul dintre oamenii de referință ai ciclismului românesc, a încetat din viață
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 11:06

Viorel Grosu, unul dintre oamenii de referință ai ciclismului românesc, a încetat din viață

Viorel Grosu, unul dintre oamenii de referință ai ciclismului românesc, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.

Viorel Grosu, unul dintre oamenii de referință ai ciclismului românesc, a încetat din viață
Spitalul Astra, în proces de modernizare
Ştiri din Brașov 26 August 2026, 11:02

Spitalul Astra, în proces de modernizare

Au fost demarate lucrări de reparații și modernizare la Spitalul Astra, anunță conducerea Spitalului Clinic Județean de...

Spitalul Astra, în proces de modernizare

Ştiri din Muzică

Topurile muzicale oficiale ale Australiei nu vor include melodii AI

Topurile muzicale oficiale ale Australiei nu vor include melodii AI

Topurile muzicale oficiale ale Australiei nu vor include melodii AI
Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie
Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca
200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE