Ascultă Radio România Brașov FM Live

Primăria Brașov, amendată pentru carambolul de la Dârste

Primăria Brașov a fost amendată, astăzi, cu peste 3000 de lei, pentru că nu a asigurat condiții optime de circulație pe podul de la Dârste.

Primăria Brașov, amendată pentru carambolul de la Dârste

05 Decembrie 2022, 14:36

Municipalitatea brașoveană a fost amendată cu 3.045 de lei, de polițiști, în urma carambolului de pe pasajul de la Dârste de duminică dimineață.

Asta pentru că nu ar fi asigurat condițiile optime de circulație, potrivit oamenilor legii.

„Ca urmare a evenimentului rutier produs pe podul din zona Dârste, în dimineața zilei de 04 decembrie 2022, în care mai multe autovehicule s-au tamponat, rezultând avarierea acestora, în conformitate cu prevederile OUG nr 195/2002, administratorul drumului public a fost sancționat contravențional pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Ivan.

Municipalitatea, la rândul ei, așteaptă să primească oficial decizia și, în funcție de cele constatate, s-ar putea îndrepta împotriva operatorului de deszăpezire.

“Așteptăm să primim procesul verbal, să vedem care este motivul sancțiunii și, în funcție de ce conține acesta, vom vedea dacă este cazul să ne îndreptăm împotriva operatorului. Cu siguranță responsabilitatea pentru deszăpezirea străzilor din municipiul Brașov revine operatorului de deszăpezire cu care Primăria are contract și în această iarnă”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Vă reamintim că în accidentul de duminică au fost implicate 17 mașini, între care și o ambulanță.

Citește și:Carambol cu 17 mașini la Brașov

Apața, singura localitate din județul Brașov care se confruntă, în continuare, cu o criză a apei
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 16:22

Apața, singura localitate din județul Brașov care se confruntă, în continuare, cu o criză a apei

Singura localitate din județul Brașov care se confruntă, în continuare, cu o criză a apei, rămâne Apața.

Apața, singura localitate din județul Brașov care se confruntă, în continuare, cu o criză a apei
Primarii din județul Brașov, împreună cu reprezentanții DEER, au discutat despre dezvoltarea infrastructurii energetice
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 16:16

Primarii din județul Brașov, împreună cu reprezentanții DEER, au discutat despre dezvoltarea infrastructurii energetice

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a participat astăzi la întâlnirea de lucru organizată de Distribuție Energie...

Primarii din județul Brașov, împreună cu reprezentanții DEER, au discutat despre dezvoltarea infrastructurii energetice
Câtă nevoie are Brașovul de mersul de tren cadențat?!
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 16:14

Câtă nevoie are Brașovul de mersul de tren cadențat?!

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că derulează proiectul de introducere a mersului de tren cadențat, respectiv...

Câtă nevoie are Brașovul de mersul de tren cadențat?!
Festivalul Romani Kultura, la Brașov
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 16:11

Festivalul Romani Kultura, la Brașov

În perioada 20–23 august, brașovenii și turiștii din orașul nostru sunt invitați să cunoască o parte din cultura romă, în...

Festivalul Romani Kultura, la Brașov
Linia metropolitană 130 revine la programul obișnuit
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 14:46

Linia metropolitană 130 revine la programul obișnuit

Veste bună pentru cei care folosesc autobuzul RAT spre și dinspre Râșnov!

Linia metropolitană 130 revine la programul obișnuit
Peste 100 de metri cubi de deșeuri au fost scoase din două apartamente din oraș
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 14:41

Peste 100 de metri cubi de deșeuri au fost scoase din două apartamente din oraș

Peste 100 de metri cubi de deșeuri au fost scoase din două apartamente din oraș, unul dintr-un bloc de pe Pârâului, unul de...

Peste 100 de metri cubi de deșeuri au fost scoase din două apartamente din oraș
Lucrări de introducere a apei și canalizării în zona Rupea
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 14:28

Lucrări de introducere a apei și canalizării în zona Rupea

Al zecelea contract de lucrări din proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare derulat de...

Lucrări de introducere a apei și canalizării în zona Rupea
România se întâlnește „pe prispa” Brașovului timp de 3 zile
Ştiri din Brașov 19 August 2026, 14:06

România se întâlnește „pe prispa” Brașovului timp de 3 zile

Piața Sfatului din Brașov devine, pentru trei zile, o adevărată prispă a României, un loc de întâlnire a...

România se întâlnește „pe prispa” Brașovului timp de 3 zile

Ştiri din Muzică

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie
Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca
200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE
Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”

Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”

Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”