Ascultă Radio România Brașov FM Live

Un șofer prins băut la volan a fost reținut după ce a încercat să mituiască un polițist rutier, la Predeal

Un șofer prins băut la volan a fost reținut după ce a încercat să mituiască un polițist rutier, la Predeal
FOTO: arhivă IPJ Brașov

Articol de Marian Stoica, 28 Octombrie 2025, 12:12

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciile de Investigații Criminale și de Investigare a Criminalității Economice efectuează la acest moment cercetări, sub delegarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 27 octombrie, un agent de poliție rutieră, din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, a sesizat faptul că un conducător auto, pe care l-a oprit în trafic și căruia urma să îi fie aplicată sancțiune în conformitate cu regula de circulație încălcată, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, ar fi încercat să îl determine să nu aplice această măsură.

În această împrejurare, în care conducătorul auto ar fi ieșit pozitiv la testarea efectuată pentru determinarea consumului de alcool, i-ar fi oferit echipajului de poliție suma de 1000 de lei, propunere refuzată categoric de către polițiști, care au sesizat ulterior aspectul de ilegalitate venit din partea celui depistat.

Astfel, date fiind cele semnalate de către echipajul rutier, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic s-a deplasat la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și efectuarea cercetărilor ce se impun în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora procurorul sub delegarea căruia sunt efectuate actele procedurale să dispună măsurile legale.

Astfel, în urma administrării probatoriului în cauză, până la acest moment, bărbatul de 40 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Activitățile de cercetare urmează a fi continuate sub delegarea procurorului desemnat, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și luării măsurilor legale corespunzătoare față de persoana în cauză.

Restaurarea zonei istorice După Ziduri: Primăria Brașov testează tehnici tradiționale de zidărie | VIDEO
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 16:20

Restaurarea zonei istorice După Ziduri: Primăria Brașov testează tehnici tradiționale de zidărie | VIDEO

Municipalitatea continuă investițiile pentru restaurarea monumentelor istorice și reabilitarea zonei istorice a Brașovului,...

Restaurarea zonei istorice După Ziduri: Primăria Brașov testează tehnici tradiționale de zidărie | VIDEO
Percheziție în Poiana Brașov, într-un dosar de furt calificat
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 15:55

Percheziție în Poiana Brașov, într-un dosar de furt calificat

Un bărbat este cercetat pentru furtul unor bunuri de 12.500 de lei

Percheziție în Poiana Brașov, într-un dosar de furt calificat
Taxele și impozitele locale ar putea rămâne neschimbate în 2027
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 15:52

Taxele și impozitele locale ar putea rămâne neschimbate în 2027

Taxele și impozitele locale în 2027 ar putea rămâne la același nivel cu acest an. Mai mult, cine plătește...

Taxele și impozitele locale ar putea rămâne neschimbate în 2027
Percheziții în Brașov și alte trei județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 300.000 de dolari | VIDEO
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 15:49

Percheziții în Brașov și alte trei județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 300.000 de dolari | VIDEO

Cinci persoane au fost duse la audieri

Percheziții în Brașov și alte trei județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 300.000 de dolari | VIDEO
Se caută voluntari pentru echipele Salvamont Victoria și Salvamont Predeal
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 15:44

Se caută voluntari pentru echipele Salvamont Victoria și Salvamont Predeal

Se caută persoane active, responsabile, cu spirit de echipă și disponibilitate pentru pregătire alături de salvatori montani...

Se caută voluntari pentru echipele Salvamont Victoria și Salvamont Predeal
„Training pentru Ghizi”, la Râșnov
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 15:35

„Training pentru Ghizi”, la Râșnov

Cei prezenţi vor învăţa tehnici de ghidaj pe teren.

„Training pentru Ghizi”, la Râșnov
Peste 220 de candidați din Brașov sunt înscriși pentru examenul de intrare în Rezidențiat
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 14:37

Peste 220 de candidați din Brașov sunt înscriși pentru examenul de intrare în Rezidențiat

La nivel național sunt înscriși aproape 10.000 de candidați, pentru aproape 5500 de locuri și posturi.

Peste 220 de candidați din Brașov sunt înscriși pentru examenul de intrare în Rezidențiat
Vânătorii de munte, la ceas aniversar | VIDEO
Ştiri din Brașov 03 Noiembrie 2026, 12:44

Vânătorii de munte, la ceas aniversar | VIDEO

Se împlinesc 110 ani de la înființarea trupelor de vânători de munte.

Vânătorii de munte, la ceas aniversar | VIDEO

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027