Nou grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliţie Aeriană la baza Mihail Kogălniceanu, şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situaţiei.
Articol de Mihai Cojocaru, 10 Septembrie 2026, 19:51
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, joi după-amiază, un nou grup de ţinte aeriene care evoluau în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor, conform Radio România Actualități.
Două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliţie Aeriană la baza Mihail Kogălniceanu, şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situaţiei.
În acelaşi timp, populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit un mesaj RO-ALERT, în care era atenţionată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea.
În satul Periprava, oamenii spun că s-au obişnuit cu zgomotele exploziilor, iar unii chiar şi-au dezactivat mesajele de avertizare.
-: Te înveţi. La început e mai greu, că rămâi, aşa, surprins, dar pe urmă, cu timpul, noi ne-am oprit şi RO-ALERT-ul, pentru că îl aveam degeaba, mai rău ne speriau. Nici nu ne interesa să ne ducem undeva, să ne ascundem. Doar închideam telefonul şi doar că ne stresa, de ne scula noaptea din somn atât. Dacă mai auzim o bombă, deschidem puţin ochii, îi închidem la loc dacă dormim.
-: Nu avem ce să facem. Viaţa merge înainte, indiferent de ceea ce se întâmplă în lume, şi, până la urmă, devin nişte chestii destul de normale, că mai bubuie, că mai pocneşte, o alarmă. Oamenii s-au învăţat cu această viaţă. Nu este plăcută, dar poţi continua.
Alerta aeriană din nordul judeţului Tulcea a încetat după aproape o oră de la declanşare, fără să fie raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional, precizează Ministerul Apărării.
CItește și: Un nou mesaj RO-ALERT, în județul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina













