Ascultă Radio România Brașov FM Live

1,5 miliarde de euro din bani europeni, destinați României pentru combaterea crizei economice

Președintele Klaus Iohannis a susținut o scurtă declarație de presă, în jurul prânzului și a spus că România primește 1,5 miliarde de euro din bani europeni pentru a finanța mai multe sectoare.

23 Aprilie 2020, 14:33

Președintele Klaus Iohannis a susținut o scurtă declarație de presă, în jurul prânzului și a spus că România primește 1,5 miliarde de euro din bani europeni pentru a finanța mai multe sectoare.

Președintele Iohannis a transmis că este nevoie de un program masiv de investiții, la nivelul Uniunii, pentru a ajuta industriile esențiale și cele afectate cel mai puternic de pandemie și de solidaritate pentru a trece peste această criză.

Klaus Iohannis a precizat și cum vor fi folosiți banii venți de la Bruxelles:

„Prin măsurile luate la nivel european, a fost deja până în prezent mobilizată pentru România o sumă de peste un miliard şi jumătate de euro din actualul buget multianual al Uniunii. Astfel, ca să dau nişte exemple, 750 de milioane de euro sunt fonduri pentru susţinerea IMM-urilor afectate de criză, 350 de milioane pentru achiziţia de echipamente medicale. 300 de milioane de euro pentru susţinerea şomajului tehnic, 120 de milioane euro, atenţie, stimulente de risc pentru cadrele medicale şi 30 de milioane de euro pentru susţinerea asistenţilor sociali, implicaţi în acţiunile de sprijin pentru grupurile vulnerabile”.

Președintele Klaus Iohannis a mai spus că România încă este pe un trend ascendent în ceea ce privește numărul infectărilor cu Covid – 19 și că românii trebuie să respecte cu strictețe regulile de igienă și distanțare socială.

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:12

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan pentru a-i prezenta programul, lista de...

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Program de circulație modificat pe Transalpina
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:03

Program de circulație modificat pe Transalpina

Programul de circulaţie pe DN 67C Transalpina se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie. Drumarii...

Program de circulație modificat pe Transalpina
Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 14:50

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1

Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate, iar proiectul a intrat în etapa ultimelor pregătiri înainte de...

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:57

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice

Infractorii folosesc ilegal imaginea unor persoane publice, a unor lideri din lumea afacerilor sau chiar identitatea vizuală...

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:52

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană

Academicianul Cătălin Zamfir, sociolog, director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei, invitat la...

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 08:29

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi

Municipiul Galaţi a fost în luna mai scena celui mai grav incident cu o dronă produs anul acesta în România.

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 22:01

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet

Social-democraţii nu dau semne că şi-ar schimba decizia de a nu susţine un guvern condus de europarlamentarul liberal.

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 21:23

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ministrul Diana Buzoianu cere filtre permanente şi monitorizare 24 de ore din 24.

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani