Ascultă Radio România Brașov FM Live

360 de studenți vor să rămână peste vară în căminele Universității Transilvania

Cei care rămân după jumătatea lunii iulie sunt studenți care lucrează, sunt în intership sau în practică și sunt dintre cei care au avut loc în cămin și pe parcursul acestui an universitar.

360 de studenți vor să rămână peste vară în căminele Universității Transilvania
Sursa foto: unitbv.ro

17 Iunie 2021, 19:43

Aproximativ 360 de cereri de ședere în cămin, în vacanța de vară, a avut conducerea Universității Transilvania. Mai puține față de alți ani.

Cei care rămân după jumătatea lunii iulie sunt studenți care lucrează, sunt în intership sau în practică și sunt dintre cei care au avut loc în cămin și pe parcursul acestui an universitar. De asemenea, cei care au solicitat loc trebuie să fi achitat la timp plata căminului și să nu fi avut vreo sancțiune în perioada șederii în cămin.

Pe de altă parte, în cămin, peste vară, vor putea sta și absolvenți ai studiilor de licență care se înscriu la masterat la Unitbv și care lucrează. În aceleași condiții precum studenții din ani neterminali, dacă fac dovada admiterii la masterat și a faptului că lucrează. Au termen până în 29 iulie. De asemenea, Universitatea Transilvania poate oferi, în perioada înscrierilor la facultate, cazare pentru studenții care susțin probe de admitere sau teste de aptitudini. Contracost pe zi.

Cât despre studenții care vor să obțină un loc în cămin în anul universitar 2021-2022, aceștia trebuie să completeze o cerere de precazare, cu link din site-ul Universității - unitbv.ro, până în 31 iulie cel mai târziu.

Nicuşor Dan, într-o fotografie alături de Donald Trump. „O onoare să-l întâlnesc” | FOTO
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 18:55

Nicuşor Dan, într-o fotografie alături de Donald Trump. „O onoare să-l întâlnesc” | FOTO

„Ambiţia noastră este clară: să lucrăm cu preşedintele Trump pentru a duce această relaţie specială pe noi culmi şi a oferi...

Nicuşor Dan, într-o fotografie alături de Donald Trump. „O onoare să-l întâlnesc” | FOTO
Ministrul Nazare: "Moody’s avertizează că incertitudinea politică și costurile de finanțare pot pune presiune pe consolidarea fiscală"
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 18:41

Ministrul Nazare: "Moody’s avertizează că incertitudinea politică și costurile de finanțare pot pune presiune pe consolidarea fiscală"

Întârzierea calendarului pentru elaborarea și aplicarea bugetului pe anul viitor poate amplifica riscurile urmărite de...

Ministrul Nazare: "Moody’s avertizează că incertitudinea politică și costurile de finanțare pot pune presiune pe consolidarea fiscală"
CNAS, precizări despre cardul de sănătate
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 18:36

CNAS, precizări despre cardul de sănătate

CNAS a transmis precizări privind utilizarea CEAS și CEI în octombrie 2026. Implementarea noilor funcționalități se...

CNAS, precizări despre cardul de sănătate
Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 12:03

Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Omul de afaceri din Vaslui este cercetat pentru fapte de corupție, după ce ar fi comercializat păsări infectate cu salmonella.

Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Utilizatorii TollRo nu vor fi sancţionaţi dacă nu şi-au achitat taxa de drum din cauza nefuncţionării aplicaţiei
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 11:37

Utilizatorii TollRo nu vor fi sancţionaţi dacă nu şi-au achitat taxa de drum din cauza nefuncţionării aplicaţiei

TollRo a avut parte de sincope încă de la lansare, de la conturi care nu au putut fi activate, la plăţi eşuate, trasee...

Utilizatorii TollRo nu vor fi sancţionaţi dacă nu şi-au achitat taxa de drum din cauza nefuncţionării aplicaţiei
Agenţia Standard & Poor’s va anunța noul rating de credit al ţării noastre
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 11:34

Agenţia Standard & Poor’s va anunța noul rating de credit al ţării noastre

O notă mai bună înseamnă dobânzi mai mici, stabilitate şi o presiune mai redusă pe bugetul public.

Agenţia Standard & Poor’s va anunța noul rating de credit al ţării noastre
Posibilă dronă căzută în zona localității Plauru, județul Tulcea
Știri din actualitate 02 Octombrie 2026, 09:27

Posibilă dronă căzută în zona localității Plauru, județul Tulcea

Un obiect, posibil dronă, a căzut în această dimineață în zona localității Plauru din județul Tulcea.

Posibilă dronă căzută în zona localității Plauru, județul Tulcea
Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile
Știri din actualitate 01 Octombrie 2026, 19:35

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile. După ce miercuri a anunțat iniţierea procedurii de...

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile

Ştiri din Muzică

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Taylor Swift, cea mai premiată artistă din istoria premiilor MTV

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027