A murit Ion Iliescu

Ion Iliescu a fost şef al statului timp de trei mandate (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004), fiind una dintre figurile politice care a marcat istoria României ultimilor 35 de ani.

Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 9 iunie 2025, cu probleme respiratorii, medicii stabilind ulterior că suferă de cancer pulmonar.

Cadrele medicale de la Spitalul SRI anunţaseră, luni 4 august 2025, că „Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ”.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

A fost crescut de mătuşa sa şi a urmat primii ani de şcoală primară în oraşul natal, după care a urmat studiile secundare în Bucureşti, la Liceul Industrial-Polizu, Liceul „Spiru Haret” şi Colegiul „Sfântul Sava”, relatează Rador.

În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România, iar în 1956, a pus bazele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România, organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.

Şi-a efectuat studiile universitare la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti şi la Institutul Energetic de la Moscova.

Între anii 1965-1984, a fost membru al Comitetului Central al PCR, iar începând cu 1955, a lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti. Din 1979 până în 1984, când a fost demis pe motive politice, a condus Consiliul Naţional al Apelor.

A fost ministru pentru problemele tineretului din România între anii 1967-1971, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în intervalul 1971-1974, precum şi pe cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în anii 1974-1979.

A fost director al Editurii Tehnice din Bucureşti în perioada 1984-22 decembrie 1989.

După declanşarea Revoluţiei Române, în seara zilei de 22 decembrie 1989, a fost chemat în fruntea noului organism de conducere a statului român – Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.

În seara de 22 decembrie, la posturile de radio şi televiziune naţionale, Ion Iliescu a transmis comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, noul organism provizoriu al puterii de stat, întemeiat cu scopul declarat al „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”, al restaurării pluralismului politic şi a separării puterilor în stat, organizarea de alegeri libere. Pe 27 decembrie, Iliescu este ales preşedinte al CFSN.

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.

În urma transformării FSN în partid politic (6 februarie 1990), este format un nou organism provizoriu al puterii de stat intitulat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, în funcţia de preşedinte fiind reales Ion Iliescu. În perioada până la alegeri au fost adoptate importante decrete-legi care să asigure funcţionarea instituţională a României.

A fost, aşadar, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, în perioada 9 februarie 1990 – 20 iunie 1990, organism cu autoritate de parlament provizoriu.

La 20 mai 1990, a fost ales preşedintele României pe perioada Adunării Constituante, cu 85,07% din voturile valabil exprimate, fiind instalat oficial în funcţia de preşedinte la 20 iunie 1990.

Principalele realizări ale acestui mandat au fost crearea cadrului legislativ pentru reorganizarea instituţională a României şi adoptarea Constituţiei din 21 noiembrie 1991 prin care statul român îşi asuma valorile şi principiile democraţiei, statului de drept şi respectarea drepturilor omului şi ale cetăţeanului. De asemenea, mandatul sau a fost umbrit de numeroase conflicte sociale apărute ca urmare a deficienţei cu care se realiza tranziţia spre economia de piaţă.

Mineriada din 21/24 septembrie 1991 a provocat o criză politică de amploare, încheiată prin demisia lui Roman din funcţia de prim-ministru şi formarea unui guvern de uniune naţională în frunte cu Theodor Stolojan. Treptat, în sânul FSN au apărut diferende ireconciliabile între susţinătorii celor doi lideri, motiv pentru care aripa Iliescu a demisionat din FSN la 29 martie 1992. O lună mai târziu, aceştia au fondat un nou partid, Frontul Democraţiei şi Salvării Naţionale, care din 1993 îşi schimbă denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România.

La alegerile prezidenţiale din 27 septembrie 1992, Ion Iliescu a candidat din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale şi a obţinut mandatul prezidenţial după al doilea tur de scrutin, organizat la 11 octombrie 1992. A obţinut 61,5% din voturi, fiind instalat oficial în funcţie, pentru un mandat de patru ani, la 30 octombrie 1992.

O realizare importantă a mandatului a fost semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană în 1993 (intrat în vigoare la 1 februarie 1995). Deşi pe 22 iunie 1995 a fost depusă cererea oficială de aderare a României la UE, lipsa performanţelor economice au plasat ţara noastră pe „lista de aşteptare”. De asemenea, pe plan extern, România a fost acceptată în Consiliul Europei, a aderat la Parteneriatul pentru Pace propus de NATO şi au fost elaborate strategiile de aderare la organizaţiile euro-atlantice. Pe plan intern, ţara noastră a fost afectată de un declin economic intens manifestat prin scăderea nivelului de trai, hiperinflaţie şi privatizări defectuoase.

La alegerile generale din noiembrie 1996, a candidat din partea Partidului Democraţiei Sociale din România, situându-se în cel de-al doilea tur de scrutin în urma candidatului Convenţiei Democrate din România, Emil Constantinescu. A candidat, în paralel, pe listele pentru Senat şi a devenit liderul grupului parlamentar al PDSR pentru această Cameră.

Câştigând alegerile prezidenţiale şi în 2000 cu 66,83% din voturi, a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului la 20 decembrie 2000.

La 16 iunie 2001, în urma comasării prin fuziune a PDSR cu PSDR a avut loc Congresul de constituire al Partidului Social Democrat, în funcţia de preşedinte fiind ales Adrian Năstase, prim-ministru al României. Guvernarea PSD a fost acuzată în dese rânduri de limitare a libertăţii presei şi de corupţie, în schimb, pe plan economic, creşterea economică pornită în anul 1999 a fost continuată pe tot parcursul celor patru ani de guvernare.

Iliescu fusese preşedinte al PDSR (PSD), ales la Conferinţa Extraordinară a PDSR din 17 ianuarie 1997, reales la Conferinţa Naţională din 20-21 iunie 1997 şi la cea din 9-10 octombrie 1999. În urma preluării mandatului de preşedinte al României, la 20 decembrie 2000, a renunţat la funcţia de lider al PDSR. Ulterior, a condus Partidul Social Democrat până la Congresul din 21 aprilie 2005, când conducerea partidului a fost preluată de Mircea Geoană.

La 10 decembrie 2006, a fost ales cu unanimitate de voturi preşedinte de onoare al PSD, revalidat în această funcţie (introdusă şi în statutul formaţiunii), în cadrul Congresului PSD din 20 aprilie 2013.

A fost senator PDSR de Bucureşti (1996-2000), dar şi în legislatura 2004-2008, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. La alegerile parlamentare din 2008, a luat decizia să nu mai candideze pentru un nou post de senator.

Autor a numeroase studii, articole şi comunicări apărute de-a lungul timpului în reviste de specialitate, unele dintre ele publicate în volumul ”Probleme globale – Creativitate” (1992, Ed. Tehnică).

Printre volumele publicate de Ion Iliescu menţionăm: ”Revoluţie şi reformă” (două ediţii, 1993 şi 1994), ”România în Europa şi în lume” (1994), ”Revoluţia trăită” (două ediţii, 1995 şi 1998), ”Momente de istorie” (volumul I, 1995, volumele II şi III, 1996), ”Dialoguri româno-americane” (1996), ”Viaţa politică, între violenţă şi dialog” (1998), ”Încotro – societatea românească ?” (1999), ”Renaşterea speranţei” (2001), ”Revoluţia Română” (2001), ”Integrare şi globalizare, viziunea românească” (2002), ”România şi lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI” (2009), ”După 20 de ani – 1989 an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională” (2010), ”Fragmente de viaţă şi de istorie trăită” (2011). Cel mai recent volum este „Destinul unui om de stânga. Amintiri”, lansat în noiembrie 2014.

În 2024, Dosarul Revoluției din anul 1989 a fost trimis a treia oară înapoi la Parchetul Militar, acuzațiile aduse lui Ion Iliescu și celorlalți inculpați, între care se află şi Gelu Voican Voiculescu, fiind de crime împotriva umanității.

În ianuarie 2025, Parchetul General a anunţat că fostul președinte al României, Ion Iliescu, și fostul prim-ministru Petre Roman sunt inculpați în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, cei doi fiind acuzați de infracțiuni contra umanității.

Iliescu a fost membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Doctor Honoris Causa al câtorva universităţi din ţară şi din străinătate.

În anul 1971, a primit Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. La 24 octombrie 2012, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Armatei României.

În ultimii ani, Iliescu s-a retras din viaţa publică, singura punte de comunicare cu publicul, sporadică, fiind blogul său personal. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai 2025, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea sa ca preşedinte al ţării.

În această perioadă, Iliescu a avut numeroase probleme de sănătate, spre exemplu, în aprilie 2019, el fiind operat de medicii de la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.

A fost căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor. Cei doi nu au avut copii.