Ascultă Radio România Brașov FM Live

Greva din învățământ continuă

Sindicatele sunt nemulțumite că Guvernul a venit ieri cu aceeași ofertă ca până acum.

Greva din învățământ continuă
Sursa foto: Facebook / FSLIRomania

29 Mai 2023, 09:14

Guvernul a propus plata în două tranşe a 2.500 de lei pentru personalul didactic şi auxiliar şi 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, anunţând o dislocare totală de fonduri de peste 700 milioane de lei, dintre care 410 milioane bani de la Uniunea Europeană.

Sindicaliștii cer, în schimb, ca indemnizaţia profesorului debutant să fie cel puţin cât salariul mediu brut pe economie şi vor o majorare salarială cu 25% până la intrarea în vigoare a legii salarizării unice.

Până la rezolvarea revendicărilor, sindicaliştii pregătesc pentru mâine un miting în faţa Palatului Cotroceni, după ce săptămâna trecută, mii de profesori au manifestat în București, cerând salarii mai mari.

Ministrul Muncii a declarat că va începe mâine dialogul cu reprezentanții sindicatelor privind grilele din viitoarea lege a salarizării bugetarilor.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că prioritate vor avea discuțiile cu cei din educație. El a precizat, de asemenea, că termenul asumat de Executiv pentru adoptarea noii legi a salarizării este 15 iulie.

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:12

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan pentru a-i prezenta programul, lista de...

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Program de circulație modificat pe Transalpina
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:03

Program de circulație modificat pe Transalpina

Programul de circulaţie pe DN 67C Transalpina se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie. Drumarii...

Program de circulație modificat pe Transalpina
Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 14:50

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1

Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate, iar proiectul a intrat în etapa ultimelor pregătiri înainte de...

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:57

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice

Infractorii folosesc ilegal imaginea unor persoane publice, a unor lideri din lumea afacerilor sau chiar identitatea vizuală...

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:52

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană

Academicianul Cătălin Zamfir, sociolog, director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei, invitat la...

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 08:29

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi

Municipiul Galaţi a fost în luna mai scena celui mai grav incident cu o dronă produs anul acesta în România.

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 22:01

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet

Social-democraţii nu dau semne că şi-ar schimba decizia de a nu susţine un guvern condus de europarlamentarul liberal.

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 21:23

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ministrul Diana Buzoianu cere filtre permanente şi monitorizare 24 de ore din 24.

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani