Ascultă Radio România Brașov FM Live

Modificări importante propuse de liberali în proiectul de Lege a Educației

Potrivit proiectului, învățământul liceal profesional de trei ani poate fi continuat cu clasa a XII-a, iar absolvenții pot și ei susține examenul de bacalaureat.

Modificări importante propuse de liberali în proiectul de Lege a Educației
Sursa foto: arhivă / romania-actualitati.ro

28 Iulie 2022, 15:31

Un singur examen scris din toate materiile importante la Bacalaureat, organizarea liceelor în teoretice, vocaționale sau profesionale, meditațiile oferite propriilor elevi constituie abatere disciplinară, o masă caldă oferită elevilor, care să ajute la reducerea abandonului școlar sau salariul mediu net pe economie oferit pentru profesorii debutanți.

Sunt doar câteva din modificările legislative propuse de Partidul Național Liberal.

“Odată cu introducerea portofoliului elevului va fi urmărit tot parcursul școlar al acestuia, iar la final de cicluri sau niveluri de învățământ sunt prevăzute examene naționale, unele dintre ele existând și în momentul de față, altele fiind introduse prin noua lege. Un astfel de examen îl reprezintă examenul de admitere în clasa a IX-a la colegiile naționale, acestea putând organiza examen de admitere propriu pentru 90 % din locurile pe care le-au prevăzut în oferta educațională”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Bucur.

Potrivit proiectului, învățământul liceal profesional de trei ani poate fi continuat cu clasa a XII-a, iar absolvenții pot și ei susține examenul de bacalaureat.

Pe lângă proba unică scrisă, acesta ar avea probe de competențe la două limbi străine și la digitalizare.

Pe lângă modificările care îi privesc pe elevi, sunt și unele în sprijinul dascălilor.

“Sunt definite elemente noi în ceea ce privește cariera didactică, cum ar fi: stagiatura, profesorul debutant, toate acestea fiind perioade în parcursul carierei cadrului didactic. Ele sunt prevăzute explicit în lege, inclusiv cu pachetul de măsuri pe care Ministerul Educației l-a gândit pentru parcurgerea acestor perioade din cariera didactică a profesorilor”, a adăugat Valentin Bucur.

De asemenea, se solicită alocarea a 15% din cheltuielile bugetare curente către Educație.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică până în 25 august.


Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:12

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan pentru a-i prezenta programul, lista de...

Programul de guvernare ar urma să fie depus la Parlament până la finalul săptămânii
Program de circulație modificat pe Transalpina
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 17:03

Program de circulație modificat pe Transalpina

Programul de circulaţie pe DN 67C Transalpina se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie. Drumarii...

Program de circulație modificat pe Transalpina
Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 14:50

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1

Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate, iar proiectul a intrat în etapa ultimelor pregătiri înainte de...

Centura Comarnic este finalizată! Schimbări majore în traficul de pe DN1
Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:57

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice

Infractorii folosesc ilegal imaginea unor persoane publice, a unor lideri din lumea afacerilor sau chiar identitatea vizuală...

Tot mai mulţi români cad victime fraudelor cibernetice
Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 11:52

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană

Academicianul Cătălin Zamfir, sociolog, director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei, invitat la...

Speranţa de viaţă în România, printre cele mai mici din Uniunea Europeană
Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Știri din actualitate 25 Septembrie 2026, 08:29

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi

Municipiul Galaţi a fost în luna mai scena celui mai grav incident cu o dronă produs anul acesta în România.

Ţintă aeriană detectată în apropiere de Galaţi
Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 22:01

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet

Social-democraţii nu dau semne că şi-ar schimba decizia de a nu susţine un guvern condus de europarlamentarul liberal.

Premierul desemnat va depune în Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, programul de guvernare şi lista viitorului cabinet
Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti
Știri din actualitate 24 Septembrie 2026, 21:23

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ministrul Diana Buzoianu cere filtre permanente şi monitorizare 24 de ore din 24.

Ministerul Mediului cere instituirea stării de alertă în localitatea ilfoveană Sinteşti

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027
Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie
Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”
Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani