ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Două noi decese din cauza COVID-19, înregistrate la Brașov. Ambii au fost în aceeași secție cu primul pacient decedat

Publicat: vineri, 10 Aprilie 2020 , ora 19.56

Două noi decese din cauza COVID-19 a raportat Brașovul, bilanțul ajungând astfel la 4, în județul nostru.

Este vorba despre doi bărbați, de 65 și 72 de ani care au ajuns la Spitalul Județean și au fost internați în același salon, la Chirugie II, cu primul pacient care a decedat.

Bărbatul de 65 de ani a fost adus la spital în 1 aprilie, cu gangrenă cauzată de diabet. În 8 aprilie i-au fost recoltate probe, care au confirmat coronavirusul în 9 aprilie. Pe lângă diabet, bărbatul mai avea și alte boli, precum angiopatie periferică, polineuropatie, obezitate, cardiopatie ischemică și avea și un infarct miocardic vechi.

Bărbatul de 72 de ani a ajuns și el la spital cu gangrenă antepicior bilateral, Insuficiență hepato-renală cronică, Insuficiență arterio-venoasă cronică. La fel, probele i-au fost recoltate în 8 aprilie, iar în 9 au fost confirmate cu noul virus. Bărbatul suferea, practic, de insuficiență hepato-renala cronică și diabet zaharat II.

În total, la Brașov sunt înregistrate 4 decese, din cele 270 la nivel național.

Citiți și despre primele două decese la Brașov aici:

Primul deces cu virusul Covid 19 la Brașov:

http://www.radiobrasovfm.ro/stire/primul-deces-cu-virusul-covid-19-la-braov/2637251/5781/5

Al doilea brașovean decedat cu covid 19:

http://www.radiobrasovfm.ro/stire/al-doilea-braovean-decedat-cu-covid-19/2637591/5781/5

Familia primului pacient decedat în Brașov, după infectarea cu COVID-19, acuză spitalul de neglijență:

http://www.radiobrasovfm.ro/articol/familia-primului-pacient-decedat-in-braov-dupa-infectarea-cu-covid-19-acuza-spitalul-de-neglijena/2637431/5781/1

 

Adina Chirvasă