ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Încă 2 contracte cu finanțare europeană, semnate de Primăria Brașov

Publicat: vineri, 8 Mai 2020 , ora 16.13

Terminalul de transport urban Gara Brașov și eficientizarea energetică a Corpului A, de la Colegiul Tehnic Transilvania. Sunt două proiecte ce vor fi finanțate cu bani europeni, primarul George Scripcaru semnând, astăzi, contractele de finanțare.


“Domnul primar a semnat astăzi încă două contracte cu finanțare de la Uniunea Europeană. Este vorba de construirea unui terminal pentru transportul în comun la Gara Brașov și eficientizarea energetică a corpului A al Colegiului Transilvania. Valoarea acestor contracte este de 25,4 milioane de lei din care 98% sunt fonduri europene nerambursabile”, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Brașov.


Terminal pentru transportul în comun modern la gară are ca scop creșterea atractivității sistemului de transport public din municipiu. Mai exact, turiștii, dar și navetiștii să fie interesați să utilizeze ca mijloace de transport spre Brașov trenul sau transportul interjudețean care ajunge în autogara 1 și apoi, în interiorul orașului, mijloacele de transport în comun.

Valoarea totală a contractului este de 14,3 milioane lei, iar proiectul ar trebui finalizat până în martie 2022.


Cât despre proiectul pentru Colegiul Tehnic Transilvania, acesta este al doilea ce se va face cu fonduri europene, după ce municipalitatea a mai accesat bani pentru Colegiul Tehnic Maria Baiulescu. Valoarea contractului este de peste 11 milioane lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni.

Adina Chirvasă