ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Cabinetele stomatologice și-au reluat activitatea cu noi reguli de prevenire a răspândirii noului coronavirus

Publicat: marți, 19 Mai 2020 , ora 13.56
Sursa foto Albu Mihaela
Sursa foto Albu Mihaela

După ieșirea din starea de urgență și trecând în perioada stării de alertă, cabinetele stomatologice și-au reluat luni activitatea. Însă, medicii trebuie să țină cont de noi reguli pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

„În această stare de alertă avem recomandarea Colegiului Național ca fiecare medic să elaboreze propriul protocol. Se recomadă ca pacienții cu vârsta de peste 65 de ani care au afecțiuni cronice să fie tratați în prima parte a zilei, triajul și programarea pacienților să se facă telefonic. Dacă planul de tratament presupune rezolvarea mai multor afecțiuni, să li se recomande pacienților să rezolve într-o singură etapă, într-o singură ședință, a spus dr. Mihaela Albu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov.


Pe perioada stării de urgență, zeci de stomatologi din Brașov au făcut voluntariat la o clinică de stomatologie pentru a rezolva urgențele dentare ale celor peste 400 de pacienți care au avut nevoie de intervenții. Condițiile în care s-a lucrat nu au fost tocmai cele obișnuite, mai ales cu privire la echipamentul cadrelor medicale. Recomandarea este ca și în cabinetele stomatologice redeschise să fie menținute aceleași măsuri speciale.
Din nou, Mihaela Albu


„Măsurile specifice au ținut de echipamentul echipei medicale, adică am folosit combinezoane impermeabile, atât medicii cât și asistentele. Personal, acuma am renunțat la combinezonul impermeabil și folosesc halatele impermeabile dar toți sunt la fel, complet echipați cu halat impermeabil, cu cizme impermeabile, pentru că în starea de alertă Covid-19 nu a dispărut”, a adăugat dr. Mihaela Albu.



Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Brașov a precizat că se va reveni la măsurile obișnuite de protecție și igienă în cabinetele stomatologice doar după ce specialiștii din Sănătate vor anunța că a scăzut pericolul de infectare cu Covid 19.

Camelia Vlad