ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Ședință de plen în curtea Cetății Făgăraș

Publicat: sâmbătă, 20 Iunie 2020 , ora 15.44
Sursa foto Primăria Făgăraș
Sursa foto Primăria Făgăraș

Curtea Cetății Făgăraș devine sală de Consiliu Local, în 23 iunie. Asta pentru că aici va fi organizată ședința de plen a aleșilor locali, prima după declanșarea epidemiei la care vor putea participa și localnicii. Consilierul primarului din Făgăraș, Liviu Ardelean.


„Vor fi luate absolut toate măsurile de distanțare impuse de Guvern prin lege. Ședința are loc în curtea Cetății Făgăraș, la inițiativa primarului Gheorghe Sucaciu, pentru ca locuitorii orașului să poată lua parte la votul aleșilor și să vadă ce se întâmplă cu banii lor. Vorbim de proiecte extrem de importante pentru viitorul comunității, precum finalizarea modernizării Pediatriei, continuarea restaurării cetății și finanțarea modernizării variantei ocolitoare a municipiului”, a spus consilierul primarului din Făgăraș, Liviu Ardelean.


În curtea Cetății încap maximum 200 de participanți, cu respectarea distanțării sociale.

Adina Chirvasă