ACUM:
21.00
80's till 90's
Urmează:
23.00
Transilvania by night
Apoi:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Fosta Bancă Săsească a Brașovului trece în faza de finisaje. În ianuarie își va arăta noua față

Publicat: miercuri, 1 Iulie 2020 , ora 16.14
Sursa foto Primăria Brașov
Sursa foto Primăria Brașov

Lucrările de reabilitare a fostei Bănci Săsești, de pe Michael Weiss, colț cu Republicii, sunt executate în proporție de 85%, până acum. Lucrările au început încă din iarna lui 2019 și s-a lucrat foarte mult la partea de rezistență.


La nivel de mansardă s-a finalizat acoperișul, s-a finalizat termoizolația, mai avem doar zona liftului care preconizăm că, la sfârșitul lunii, o să fie gata. Urmează să facem pereții de gips carton, tavanele și instalațiile. În restul clădirii instalațiile sunt gata, urmează doar montarea aparatelor de climatizare”, a spus reprezentantul constructorului, Ion Perțea.


Reabilitarea ar trebui să se încheie în ianuarie 2021.


“E o lucrare destul de complicată pentru că este în centrul istoric al Brașovului și accesul este foarte greu și aprovizionarea și derularea de lucrări. Sunt și activități de natură comercială care se desfășoară aici în zonă. Această lucrare va trebui să fie gata anul viitor în ianuarie, după aceea cred că putem aici să stabilim că vor funcționa activități culturale, publice, evenimente, a spus George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.


Clădirea din centrul Brașovului este una reprezentativă pentru Brașov, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice de importanță națională. Imobilul a fost construit în 1906, după planurile arhitectului Albert Schuller și este una dintre puținele construcții „Jugendtstil” din Brașov. Inițial, în această clădire, a funcționat Banca Națională Săsească, iar din 1929 Casa Generală de Economii. În 1948, imobilul a fost naționalizat și preluat de Societatea Națională de Electricitate, doi ani mai târziu a trecut în administrarea Ministerului de Finanțe, iar după 1990 a devenit Sucursală a Bancorex, instituție financiară care a dispărut la sfârșitul anilor 90. Ulterior, în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate și administrare de către municipalitate.
Valoarea contractului de lucrări de reabilitare este de aproape 16 milioane lei, cu tot cu TVA. Finanțarea este asigurată de le bugetul local.

Adina Chirvasă