ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Modernizarea străzii Narciselor, avizată în Comisia de Circulație

Publicat: joi, 9 Iulie 2020 , ora 13.55
Sursa foto Primăria Brașov
Sursa foto Primăria Brașov

Proiectul de modernizare a străzii Narciselor a fost avizat în Comisia de Circulație. Vorbim despre strada care face legătura între strada Hărmanului și DJ 103, la intrarea în Sânpetru, cu traversarea ocolitoarei municipiului și care va ajuta la decongestionarea traficului de pe strada 13 Decembrie.


Proiectul va fi unul în care se vor implica atât Primăria Municipiului Brașov, cât și Primăria Sânpetru.


Strada are aproape 3000 de metri, iar intenția este ca aceasta să fie modernizată și lărgită cu încă două benzi de mers, câte una pe fiecare sens. În paralel, vor fi făcute și trotuare suficient de late pentru pietoni și cicliști, ar putea fi construit și un pasaj suprateran sau subteran care să traverseze Varianta de Ocolire Brașov, dar și sensuri giratorii.


Deocamdată, ambele Primării trebuie să aprobe, în ședințele de plen, studiul de fezabilitate.

Adina Chirvasă