ACUM:
8.00
Radiojurnal

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Gunoaiele „de pandemie” - Pe Tâmpa se aruncă acum și măști de protecție

Publicat: vineri, 28 August 2020 , ora 15.27
Sursa foto Mihai Viorel
Sursa foto Mihai Viorel

Peturi, doze, hârtii de tot felul. Sunt gunoaie obișnuite pe care le curăță, periodic, de pe Tâmpa, iubitorii muntelui, în diverse acțiuni de ecologizare.

Vestea bună este că, de la an la an, sunt tot mai puține mizerii lăsate de turiști în pădurile de pe Tâmpa. Vestea proastă este că, în pandemie, gunoaielor obișnuite li se adaugă încă unul – masca de protecție.

“Fac apel către toți oamenii, către toți excursioniștii, către toți vizitatorii care parcurg potecile din Rezervația Muntele Tâmpa, să aibă grijă să nu arunce aceste măști”, a spus Mihai Viorel, coordonator voluntari.

Voluntarii le-au găsit joi, când au avut o acțiune de ecologizare pe Vârful Tâmpa și zona traseului turistic Triunghiul Roșu.

Soluții pentru reducerea gunoaielor, de orice fel sunt:

“Alte state au acțiuni foarte exacte, legi precise, iar firmele care produc aceste deșeuri – peturi, doze de bere – sunt obligate să aibă și mașinării sau utilaje care să prelucreze aceste deșeuri. Firmele care comercializează peturile sunt obligate să primească peturile înapoi contra cost. În Germania, de exemplu, costa 0,25 eurocenți un pet. Peste aceste lucruri se suprapun și amenzile extrordinar de mari”, a adăugat Mihai Viorel.

Acțiunile de ecologizare pe Tâmpa vor continua.

Adina Chirvasă