ACUM:
13.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Primul soi românesc de goji, la Codlea

Publicat: luni, 21 Septembrie 2020 , ora 16.11
Sursa foto Facebook / Eduard Ciubotaru
Sursa foto Facebook / Eduard Ciubotaru

După mulți ani de studiu si încercări, la Codlea a fost produs primul soi românesc de goji – soiul Kronstadt. Pepiniera conține 5000 de plante, iar pentru un hectar, doi tineri au investit aproape 25.000 de euro. Pepiniera goji de la Brașov este prima certificată BIO din România.


Cei doi tineri din Brașov au renunțat la o carieră în domeniul juridic pentru a se apuca de agricultură. Iulia și Eduard, au ales să investească într-o afacere cu fructe goji și să cultive totul, aici, în țara lor.


În urmă cu 4 ani, tinerii au decis să-și schimbe complet viața și s-au orientat către o afacere de familie, pentru că nu au vrut să stea departe unul de altul. Au cumpărat 3 hectare de pământ și au început să lucreze la plantația de goji de la Codlea în care au investit peste 80.000 euro.


România traversa o perioadă în care străinii veneau și cumpărau foarte mult teren și făceau afaceri profitabile în agricultură și ne-am gândit că ar fi și de datoria noastră, a românilor, să facem ceva cu agricultura din România. Nu știam la început, exact, ce nișă vom atinge, știam că vrem sa facem agricultură”, a spus Eduard Ciubotaru.


La Brașov a fost înființată și Asociația Națională a Producătorilor de Goji românesc care a ajutat la dezvoltarea a 500 de plantații goji din țară. Obiectivul producătorilor de la Codlea este ca, în scurt timp, acest fruct proaspăt să înlocuiască fructele uscate aduse din China.


E un produs exclusiv românesc, un produs pe tehnologie românească. S-a aclimatizat foarte bine”, a adăugat Adrian Nicolae, cultivator de goji.


Fructul goji este benefic mai ales pentru imunitate fiind numit și ,,super-aliment’’.


Beneficiile sunt complexe. Toată lumea ar trebui să consume acest super aliment, să urmărească să fie organic sau BIO. Este o bombă de antioxidanți și protecție majoră pentru organism, mai ales pentru stimularea imunității”, a precizat Gheorghe Blaj, nutriționist.


Goji poate fi folosit în shake-uri sau la prepararea diferitelor deserturi.


Adina Milea