Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
De sâmbătă, artiștii de la Opera Brașov își reașteaptă publicul în sală. Reprezentanții instituției dau asigurări că au luat toate măsurile de siguranță


Sâmbătă, artiștii Operei Brașov își așteaptă publicul să deschidă împreună noua stagiune de spectacole, în sală. Asta după 7 luni în care interiorul a fost închis pentru public, iar artiștii au susținut doar afară, în curtea instituției, spectacole.
Începutul stagiunii va fi marcat cu o avanpremieră a operetei „Sânge vienez”, de Johann Strauss fiul, ce va putea fi văzută și sâmbătă, și duminică, în două distribuții diferite. Reprezentația revine, practic, după mulți ani de când n-a mai fost văzută la Brașov.
Pregătirile pentru acest spectacol au început din februarie. Însă, din cauza pandemiei, cei care au lucrat la spectacol au avut de rezolvat mai multe provocări. De exemplu, opereta va fi prezentată în varianta adaptată, deși are 3 acte. Însă, cei care au lucrat la ea au ținut să readucă pe scenă rafinamentul operei lui Strauss:
„Fiecare scenă a fost lucrată cu mare, mare amănunt. Soliștii s-au prins în acest joc pe care l-am propus - să combinăm eleganța, rafinamentul, comedia și cu ritmul debordant al acțiunii operetei”, a spus regizorul spectacolului, Anda Tabacaru.
Din
cauza pandemiei, în sala de 350 de locuri vor mai intra doar 110
persoane, după ce le va fi măsurată temperatura. Publicul trebuie
să poarte obligatoriu masca pe toată durata spectacolului.
Reprezentanții Operei dau asigurări brașovenilor că vor fi în
siguranță în sala de spectacol.
“Publicul
va trebui să vină
din
timp. Va
fi un rând liber, un rând ocupat, iar pe rândul ocupat va fi un
scaun da, unul nu. Se va intra pe o ușă, iar după spectacol se va
face ieșire pe altă ușă. La fiecare scaun va fi partea de lemn
dezinfectată, iar pentru sală s-au achiziționat 4 lămpi UV. Ele
vor sta în funcțiune o oră și această dezinfecție va avea
garanție de 48 de ore, ulterior”, a spus directorul artistic al
instituției, Mihai Irimia.
Redeschiderea
stagiunii în sală este dublată de o altă noutate. Din această
stagiune, brașovenii pot cumpăra bilete la spectacolele de opera și
din online, de pe bilet.ro.
Casieria instituței rămâne în continuare deschisă. Costul unui bilet este de 30 de lei.