ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.05
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Aproape 210 accidente în acest sezon, pe pârtiile din Poiana Brașov

Publicat: sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 , ora 15.12
Sursa foto: Radio Romania International
Sursa foto: Radio Romania International

Alte 11 accidente petrecute pe pârtiile din Poiana Brașov au fost adăugate la activitatea Serviciului Public Local Salvamont Brașov.

Salvatorii montani ajunși ieri la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor si apoi le-au coborât în siguranță la baza muntelui. Astfel, de la începutul sezonului de schi, salvamontiștii brașoveni au intervenit în 209 cazuri, fiind implicate 213 persoane care s-au accidentat pe pârtii ori s-au rătăcit în pădurile din Masivul Postăvarul.

Salvatorii montani revin cu recomandarea ca practicanții sporturilor de iarnă să fie prudenți și să schieze cu atenție și cu viteză redusă, deoarece există diferențe mari de consistență între zăpada căzuta recent, care este o zapadă pufoasă, și stratul dur de bază, care este predominant compus din zăpadă artificială.

La rândul lor, salvamontiștii Serviciului Județean Brașov atrag atenția amatorilor de drumeții montane să fie precauți în deplasare și să se informeze, înainte de a porni la drum, asupra condițiilor de pe traseele pe care doresc să le străbată.

Meteorologii au anunțat ninsori moderate, cu intensificări ale vântului și cu risc mare de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi.

Camelia Vlad