ACUM:
9.05
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

A început vaccinarea cu serul AstraZenaca. Eficacitatea lui ar putea ajunge chiar la 82.4% după rapel, potrivit studiilor recente

Publicat: luni, 15 Februarie 2021 , ora 20.12
Foto: Facebook/Ro Vaccinare
Foto: Facebook/Ro Vaccinare

La Brașov a început astăzi vaccinarea cu AstraZeneca. Pentru imunizarea cu acest ser, un al treilea centru de vaccinare a fost deschis în municipiu, pe strada Gloriei numărul 3, în cartierul Tractorul.

Centrul este situat într-un fost punct termic care a fost modificat astfel încât să îndeplinească toate cerințele.

"Stăm foarte bine. Am stat foarte bine de la început și prin faptul că reușim să oferim centre de vaccinare cu condiții foarte bune în afara școlilor și în afara sălilor de sport. Prin urmare, iată că la Brașov putem da un exemplu pentru felul în care au fost organizate aceste fluxuri. Avem la ora actuală 7 fluxuri, acesta este al 3-lea centru deschis și suntem pregătiți să deschidem mai multe în cazul în care DSP ne va solicita acest lucru", a spus primarul Brașovului, Allen Coliban.

În prezent, se fac studii pentru ca vaccinul de la AstraZeneca să poată fi administrat și copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. Deocamdată, acest vaccin se administreaza în România persoanelor cu vârsta între 18 și 55 de ani. Eficacitatea vaccinului AstraZeneca poate ajunge la 82,4% după rapel, spune profesorul în sănătate publică Răzvan Cherecheș. Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat vaccinul pentru o eficacitate de 59.5%, însă studii ulterioare au demonstrat că eficacitatea este mai mare:

“La 90 de zile de la prima doză, eficacitatea este de 76%. Asta înseamnă că 1 din 4 persoane are șanse să dezvolte simptome. La 12 săptămâni de la prima doză, se face rapelul, a doua doză, după care eficacitatea sare la 82,4%, ceea ce înseamnă că 1 din 5 persoane are șanse să dezvolte simptome. O eficacitate de 82,4% este enormă dacă o comparăm cu eficacitatea vaccinului anti gripal, care pentru sezonul 2019 - 2020 a avut o eficacitate de 45%. Un alt număr extrem de important este 100% - 100% dintre persoanele vaccinate cu AstraZeneca nu au avut simptome severe, nu au avut nevoie de spitalizare și nu au decedat ca urmare a infecției Covid 19”, a spus profesorul Răzvan Cherecheș.

La centrul de pe Gloriei sunt deschise două fluxuri, care permit vaccinarea a până la 120 de persoane pe zi. În județ au mai fost deschise trei noi centre, la Codlea, Săcele și Zărnești.

Camelia Vlad, Sorin Țârcă