ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.05
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

210 cazuri de infectare cu Covid în unitățile școlare brașovene, în ultimele 14 zile

Publicat: joi, 11 Martie 2021 , ora 17.42
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

210 de cazuri de Covid au fost raportate, în ultimele 14 zile, în unitățile școlare brașovene, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Brașov. 108 sunt cazuri în rândul angajaților școlilor, iar 102 sunt elevi.

Până acum, numărul total al claselor închise, din cauza infectărilor, a ajuns la 102. În aceste cazuri, școala se face online. De asemenea, elevi cu cereri să stea în online sunt 426, iar profesori care să predea 100% în online sunt 83. Cele 102 clase online se adaugă la unitățile școlare care funcționează în scenariul roșu, din cauza incidenței de peste 3 infectări la mia de locuitori. 

Reamintim că la un caz confirmat în clasă primară, aceasta este închisă. La un caz confirmat în clasa gimnazială sau liceală, se face ancheta epidemiologică și sunt izolați contacții. La 2 cazuri confirmate în aceeași clasă de gimnaziu sau liceu se închide clasa și elevii învață online, timp de 14 zile. 

Singura situație în care toți copiii învață online este atunci când localitatea atinge incidența de carantină, respectiv 6 infectări la mia de locuitori.

Adina Chirvasă