ACUM:
18.05
Sens unic (continuare)
Urmează:
19.00
Buletin de știri
Apoi:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Sute de arbori doborâți pe Tâmpa, zilele acestea, din cauza zăpezii

Publicat: vineri, 19 Martie 2021 , ora 15.28
Sursa foto: SRR
Sursa foto: SRR
Sute de arbori de pe versantele sudic și estic ale Muntelui Tâmpa au fost doborâți de căderile de zăpadă din aceste zile. Cei mai mulți dintre copaci sunt pini, care au un coronament ce îi face vulnerabili la astfel de ninsori abundente. Numai pe drumul pe care se urca pe Tâmpa dinspre cartierul Valea Cetății sute de pini au căzut și blochează accesul spre vârf. 

Rangerul, Viorel Mihai spune că, în cazul unui incendiu sau al unei persoane care are nevoie de ajutor medical de urgență, nu se poate interveni în această perioadă. Eliberarea drumului va dura ceva mai mult timp, deoarece este nevoie de acordul mai multor instituții ale statului. 

În weekenduri, foarte mulți brașoveni obișnuiesc să urce pe treptele lui Gabony, triunghiul albastru sau drumul pe care urcă și mașinile spre vârf.

Pe de altă parte, rangerul Viorel Mihai avertizează că asemenea plimbări sunt extrem de periculoase atât timp cât mulți arbori sunt în echilibru instabil, sprijiniți de crengi subțiri ale altor arbori și pot oricând să cadă până pe sol. Un pin plantat încă pe vremea Imperiului Austro-Ungar are acum zeci de metri și, dacă ar cădea peste un om, șansele de supraviețuire ar fi aproape nule. 

În aceste părți ale Muntelui Tâmpa vegetația este formată în foarte mare măsură din pini. Pe versantul dinspre oraș cresc altfel de arbori, motiv pentru care, aici, numărul copacilor doborâți este nesemnificativ.
Sorin Țîrcă